„Alo, am ajuns cu bine!” Steliștii au fost întâmpinați de fani la Aalborg. „3.000 de români vor fi în tribune”, a spus antrenorul echipei daneze | FOTO

Steaua a ajuns cu bine în Danemarca, după trei ore de zbor cu o cursă aparținând companiei Blue Air. Fotbaliștii campioanei României au sosit miercuri după amiază, în Aalborg, cel mai nordic oraș al Danemarcei și atât la aeroport cât și la hotel, steliștii au fost întâmpinați de fani români. Sănmărtean, Keșeru și antrenorul Costel Gâlcă au fost cei mai solicitați pentru a face poze și a acorda autografe. Steaua a rezervat 1.000 de bilete pentru fanii steliști la meciul cu Aalborg, dar antrenorul formației daneze, Kent Nielsen, a spus la conferința de presă că în tribune vor fi 3.000 de fani ai Stelei. Capacitatea stadionului e de 10.500 de locuri.

Antrenamentul oficial la ora 20:00

Echipa s-a cazat la hotelul Best Western Scheelsminde, unde jucătorii au luat prânzul, după care s-au retras în camere pentru odihnă. La ora locală 18:30 (19:30 ora României) e programată conferința de presă de la stadionul Nordjyske, în timp ce antrenamentul oficial va începe ora 19:00 (20:00 – ora României). 

Prepeliță și Szukala, cei doi fotbaliști steliști care sunt suspendați pentru jocul de joi seara cu Aalborg, nu au însoțit echipa în Danemarca și au rămas la București să se antreneze. Dacă Steaua învinge joi seară, campioana României se califică în primăvara europeană. Gazdele păstrează șanse de a merge mai departe dacă vor câștiga în fața românilor și dacă Dinamo Kiev va pierde meciul de pe teren propriu cu Rio Ave. 

 


Ajuns la hotel, Sănmărtean a stat răbdător să se pozeze cu fiecare fan stelist în parte
 


Duckadam face parte din delegația steliștilor deplasată în Danemarca
 


Titularii și rezervele Stelei se amuză împreună: Neagu, Popa, Stanciu, Papp și Toșca (de la stânga la dreapta)

Publicat: 26 11. 2014, 18:07
Actualizat: 26 11. 2014, 18:21