AlVARo Morata, ghinion teribil cu Barcelona! Arbitrii i-au anulat atacantului lui Juventus trei goluri după decizii VAR | VIDEO

Alvaro Morata, trei goluri anulate cu Barcelona cu ajutorul VAR
Vezi galeria foto - 9 poze

Alvaro Morata a fost ghinionistul serii în derby-ul din grupele Ligii Campionilor dintre Juventus Torino și Barcelona. Atacantul spaniol a marcat de trei ori, dar arbitrul Danny Makkelie i-a anulat de fiecare dată reușita, după consultarea sistemului VAR.

Revenit în această vară la Juventus, după mandatul din 2014-2016, Alvaro Morata spera să îl facă uitat pe Cristiano Ronaldo. Portughezul a rămas în izolare din cauza infectării cu noul coronavirus.

Barcelona a deschis scorul prin Dembele, care a învins campioana Italiei după o diagonală milimetrică a lui Messi și un șut deviat peste portarul Szczesny.

Alvaro Morata, ghinion teribil cu Barcelona! Arbitrii i-au anulat atacantului lui Juventus trei goluri după decizii VAR

Morata a marcat prima dată imediat după ce Barcelona a deschis scorul (Min15 – VIDEO AICI).

Minutul 30 a adus un nou gol al atacantului și o nouă decizie a sistemului VAR. Și această reușită (VIDEO AICI) a fost anulată pe motiv de offside.

Fostul jucător de la Real Madrid și Atletico și-a încercat șansa și a treia oară, dar nici de această dată nu a avut mai mult noroc. (VIDEO AICI)

Juventus: Szczesny – Cuadrado, Bonucci, Demiral, Danilo – Kulusevski, Bentancur, Rabiot, Chiesa – Dybala, Morata

Barcelona: Neto – Sergi Roberto, Araujo, Lenglet, Jordi Alba – Pjanic, De Jong – Dembele, Messi, Pedri – Griezmann.

Andrea Pirlo, precaut înainte de meciul Juventus – Barcelona din grupele Ligii Campionilor: „Messi trebuie tratat diferit”

Andrea Pirlo (41 de ani), antrenorul lui Juventus, a prefațat întâlnirea cu Barcelona din a doua etapă a grupelor Ligii Campionilor.

Suntem norocoși să jucăm împotriva unor mari jucători, împotriva unor echipe tari ale Europei. Nu e un meci decisiv, dar vrem să ne arătăm valoarea și abia aștept asta.

Lionel Messi e încă în top, între cei mai buni ai lumii. L-am înfruntat de multe ori în teren, dar acum va fi pentru prima dată când va fi adversarul unei echipe pe care o conduc.

Astfel de jucători precum Messi trebuie tratați diferit, sper să nu fie la cel mai bun nivel în ziua meciului”, a spus Andrea Pirlo, la conferința de presă premergătoare meciului dintre Juventus și Barcelona.

Publicat: 28 10. 2020, 23:39
Actualizat: 28 10. 2020, 23:49