Andrei Cordea e pe val în Arabia Saudită. Tocmai a reușit un hattrick spectaculos pentru Al Tai în meciul cu Al Batin, câștigat fără emoții, scor 5-0.
Echipa sa evoluează în eșalonul al doilea, ca urmare a retrogradării din sezonul trecut. Totuși, fostul mijlocaș a acceptat să rămână, iar decizia s-a dovedit a fi inspirată.
Recitalul lui Cordea a început încă din minutul 29 – cu un voleu la colțul scurt, după ce un coechipier a deviat mingea cu capul, pe spate – și a continuat șase minute mai târziu, când a reușit să dubleze avantajul executând perfect o lovitură liberă de la 25 de metri.
Hattrickul a fost consemnat în repriza secundă (minutul 50). Celelalte două reușite ale meciului au fost semnate de Tandia (minutul 42), respectiv Al Amri în prelungiri (90+2).
Românul a ajuns astfel la cinci goluri și două pase decisive în actuala stagiune. Al Tai ocupă poziția a patra, la doar cinci puncte distanță de liderul Neom SC.
Recent, Andrei Cordea a dezvăluit că patronul echipei a fost cel care l-a convins să joace în liga a doua din Arabia Saudită, deși ar fi putut reveni în Europa. Contractul expiră în vara lui 2025.
„Mi s-a prezentat un proiect bun și am decis să rămân pentru că obiectivul este promovarea. Sincer, nu a fost ușor. Am avut câteva discuții și în Europa. Am avut o discuție și cu patronul de aici, care este nou, totul fiind acum schimbat în club. Felul în care a vorbit cu mine și în care mi-a explicat ce își dorește de la mine m-a făcut să cred că el își dorește cel mai tare să rămân și să promoveze. Poate că m-am simțit și eu puțin apăsat pentru că am retrogradat sezonul trecut și nu îmi doresc să las echipa în liga a doua. Voi da tot ce am mai bun să promovăm. Am plecat de un an și nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut. Nu e ușor, n-ai cum să te acomodezi sută la sută. Ei încearcă să-mi ofere toate condițiile, să nu-mi lipsească nimic, dar până la finalul lui octombrie încă e foarte cald, iar ritmul de antrenament nu este la fel ca cel din Europa. Din punct de vedere fotbalistic, sunt jucători de calitate cam la toate echipele și fotbalul este unul bun”, a declarat fostul mijlocaș de la FCSB pentru sport.ro.
„Mi s-a prezentat un proiect bun și am decis să rămân pentru că obiectivul este promovarea. Sincer, nu a fost ușor. Am avut câteva discuții și în Europa. Am avut o discuție și cu patronul de aici, care este nou, totul fiind acum schimbat în club. Felul în care a vorbit cu mine și în care mi-a explicat ce își dorește de la mine m-a făcut să cred că el își dorește cel mai tare să rămân și să promoveze.
Poate că m-am simțit și eu puțin apăsat pentru că am retrogradat sezonul trecut și nu îmi doresc să las echipa în liga a doua. Voi da tot ce am mai bun să promovăm. Am plecat de un an și nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut.
Nu e ușor, n-ai cum să te acomodezi sută la sută. Ei încearcă să-mi ofere toate condițiile, să nu-mi lipsească nimic, dar până la finalul lui octombrie încă e foarte cald, iar ritmul de antrenament nu este la fel ca cel din Europa. Din punct de vedere fotbalistic, sunt jucători de calitate cam la toate echipele și fotbalul este unul bun”, a declarat fostul mijlocaș de la FCSB pentru sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER