Andrei Shevchenko, noul selecționer al Ucrainei: „Este un moment emoționant pentru mine și o mare onoare”

Andrei Shevchenko este noul selecționer al naționalei Ucrainei, fosta legendă de la Dinamo Kiev și AC Milan îl înlocuiește pe Mikhailo Fomenko, care a fost demis după prestația de la EURO 2016, unde Ucraina a părăsit competiția încă din faza grupelor fără nici un punct și fără gol marcat.

Andrei Shevchenko, în vârstă de 39 de ani, făcea deja parte din staff-ul naționalei încă din luna februarie a acestui an. Singurul marcator din istoria Ucrainei la un Campionat European va încerca să califice reprezentativa la Campionatul Mondial din Rusia de peste doi ani. Ucraina face parte dintr-o grupa I de calificare, cu Croația, Islanda, Kosovo, Turcia și Finlanda.

„Este un moment emoționant pentru mine și o mare onoare. Primul meu obiectiv este să creez o echipă națională unită care să aibă rezultatele așteptate de toată lumea. De asemenea, îmi doresc că naționala să recâștige sprijinul fanilor și respectul acestora. O să căutăm și câțiva jucători noi, dar principalele mele criterii sunt disciplina, organizarea, motivația și angajamentul deplin. Trebuie să avem jucători gata să dea totul pentru echipa națională” a declarat Andrei Shevchenko la prezentarea oficială ca nou selecționer al Ucrainei.

Andrei Shevchenko este cel mai mare jucător din istoria Ucrainei, marcând 48 de goluri în 111 apariții și jucând la două turnee finale, Campionatul Mondial din 2006 din Germania și Campionatul European din 2012.

Primul meci oficial pentru Andrei Shevcheko la naționala Ucrainei va fi pe 5 septembrie, împotriva Islandei, sfert-finalista de la Campionatul European din Franța.

Publicat: 15 07. 2016, 20:15
Actualizat: 20 09. 2022, 11:30