Ange Postecoglou e în scandal cu 4 fotbalişti importanți de la Tottenham. A explodat vestiarul după ce managerul le-a spus câteva adevăruri dure în față colegilor lui Radu Drăguşin

Ange Postecoglou e în scandal cu 4 fotbalişti importanți de la Tottenham. A explodat vestiarul după ce managerul le-a spus câteva adevăruri dure în față colegilor lui Radu Drăguşin
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 17 noiembrie 2024
  • Publicat:

Scaunul de manager al lui Ange Postecoglou (59 de ani) se clatină serios. După ce a intrat într-un conflict cu fanii, șeful lui Tottenham s-ar fi certat și cu mai mulți fotbaliști importanți din lot.

Postecoglou le-a ținut un discurs cât se poate de sincer jucătorilor, însă cuvintele rostite nu au fost pe placul acestora. În acest context, tensiunile din nordul Londrei au crescut și mai tare.

Ange Postecoglou o pierde pe Tottenham din mână. Managerul, tot mai aproape de a fi îndepărtat din proiect

Tottenham Hotspur a înregistrat trei înfrângeri în ultimele cinci partide oficiale, iar două dintre eșecuri s-au consemnat chiar în Premier League.

Astfel, după 11 etape scurse din actuala stagiune, formația lui Radu Drăgușin a ajuns tocmai pe locul 10 al clasamentului, cu 16 puncte.

Rezultatele sunt cel puțin dezamăgitoare, având în vedere că suporterii lui Tottenham se așteptau ca echipa să performeze în acest sezon. Inclusiv managerul Ange Postecoglou declara, plin de încredere, următoarele: „De obicei, în al doilea sezon câștig lucruri. Asta e ideea. Primul an este despre stabilirea principiilor și crearea unei fundații”, spunea Postecoglou, în vară.

Însă, lucrurile nu stau deloc bine, iar fanii lui Spurs au cerut deja în număr mare demisia lui Ange Postecoglou. Mai mult, la meciul cu Ipswich din etapa precedentă, Postecoglou chiar a fost înjurat de suporterii lui Tottenham și a avut o reacție furioasă.

Iar bulgărele pare că se rostogolește în continuare. După ce relația dintre el și fani s-a stricat, Postecoglou și-a pus și liderii din vestiar în cap. Publicația Spurs-Web.com dezvăluie că managerul lui Tottenham ar fi intrat într-un conflict cu nu mai puțin de 4 titulari, după ce le-a ținut un discurs dur, dar sincer, în cadrul unei ședințe:

Ange Postecoglou este sub presiune. Patru jucători de la Tottenham au avut o ceartă cu antrenorul principal al echipei. Este vorba despre Guglielmo Vicario, Destiny Udogie, Rodrigo Bentancur și Cristian Romero, care s-au supărat toți pe australian. Totul a plecat de la un discurs sincer al șefului Spurs, care nu a fost primit bine de jucători”, notează sursa citată.

Mai poate face Postecoglou ceva pentru Tottenham?

În continuare, jurnaliștii sunt sceptici cu privire la șansele lui Ange Postecoglou de a o mai scoate pe Tottenham din criza în care se află.

Dacă informațiile se dovedesc a fi adevărate, atunci Postecoglou se confruntă cu o provocare uriașă în încercarea de a o readuce pe Tottenham pe drumul cel bun. Echipa ocupă în prezent locul 10 în clasament, iar surse din cadrul clubului au precizat clar că luna viitoare este decisivă pentru viitorul managerului în vârstă de 59 de ani. Se spune clar că Tottenham trebuie să se îmbunătățească în acest interval dacă Postecoglou vrea să mai aibă un viitor în cadrul clubului”, completează englezii de la Spurs-Web.com.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
Florin Prunea a intrat în direct și i-a transmis un mesaj clar lui Adrian Mutu
Florin Prunea a intrat în direct și i-a transmis un mesaj clar lui Adrian Mutu
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
"O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu". Noi stenograme în dosarul Geţia. Liderul grupării a detaliat cum l-ar fi pus…
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
Au fost extrem de multe lucruri mincinoase! Diana Şucu a dezvăluit cum s-a despărţit, de fapt, Dan Şucu de prima soţie: Atunci a spus Stop!
Au fost extrem de multe lucruri mincinoase! Diana Şucu a dezvăluit cum s-a despărţit, de fapt, Dan Şucu de prima…
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Preşedintele sud-coreean Yoon a fost eliberat din închisoare
Preşedintele sud-coreean Yoon a fost eliberat din închisoare
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×