Anghel Iordănescu, dezvăluiri de senzație despre Gheorghe Hagi! Regimul „spartan” de la Steaua care l-a băgat în depresie: „A venit la mine și mi-a spus că nu mai poate!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Gică Hagi a trecut prin momente grele la Steaua, iar regimul spartan l-a dat complet peste cap.

Anghel Iordănescu și-a adus aminte la ProSport Live despre perioada în care fostul mare jucător din La Liga era la capătul puterilor după antrenamentele extrem de dure.

Gheorghe Hagi a jucat pentru Steaua între 1987 și 1990, înainte să ajungă în fotbalul mare, la Real Madrid. În tricoul roș-albaștrilor a cucerit Supercupa Europei, după ce a marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev, scor 1-0.

Cum a ajuns Gheorghe Hagi în depresie la Steaua! Dezvăluirile lui Anghel Iordănescu: „Mi-a spus că nu mai poate!”

Anghel Iordănescu nu poate uita perioada petrecută de Gheorghe Hagi la Steaua! „Regele” a trecut printr-un adevărat calvar la Forban, dar în cele din urmă a făcut diferența în marea victorie cu Dinamo Kiev, din Supercupa Europei.

Golul marcat în minutul 44 a adus un alt trofeu important pentru roș-albaștri, după cucerirea Ligii Campionilor.

„Îmi amintesc că a venit la Steaua și l-am pus în cameră cu Gabi Balint și Belodedici. Erau prieteni de la Luceafărul. Le-am spus lui Balint și Belodedici să aibă grijă de el și să-l ajute la antrenamente, la program. Era perioada de pregătire, de munte. Aveam și alți puști de suflet, precum Bumbescu și Iovan. Îl mai altoiau la miuțe! Ei spuneau că îl testează, să-i vadă rezistența. Gică a venit la mine și mi-a spus că nu mai poate. Eram la Forban. Se întâmpla înaintea Supercupei cu Dinamo Kiev. Mi-a zis că îi pare rău că a venit la Steaua. I-am spus că se va bucura. Avea moment când mai ceda puțin, dar dacă vorbeai cu el… jucătorul român este extrem de sensibil. A trecut cu bine și a zbârnâit la Monte Carlo”, a spus Anghel Iordănescu, la ProSport Live.

Publicat: 07 08. 2022, 12:24