Antoine Griezmann (28 de ani) a vorbit despre privilegiul de a juca alături de Lionel Messi. Acesta are numai cuvinte de laudă pentru fotbalistul argentinian. Atacantul francez a declarat, pentru presa din Spania, că este uimit de ceea ce poate să facă Messi pe teren.
„Altul ca el poate nu vom mai vedea niciodată sau se va naşte în 40 de ani. Trebuie să ne bucurăm de asta, indiferent că suntem coechipieri, fani sau antrenori, deoarece este uimitor ce poate face cu mingea. E un privilegiu să-l vezi şi să poţi juca alături de el„, a declarat Griezmann pentru catalanii de la Sport.
Antoine Griezmann a povestit că în copilărie a avut de suferit din cauza faptului că era prea scund. Însă, internaționalul francez spune că atunci când intra pe terenul de fotbal, uita de orice problemă.
„Înălţimea a fost mereu o problemă. Eram prea mic şi trebuia să aştept. Sigur că au fost momente dificile. Întotdeauna însă când eram pe teren uitam despre asta şi făceam ce iubeam cel mai mult, să joc fotbal„, a mai spus fotbalistul în vârstă de 28 de ani.
Fotbalistul, în vârstă de 28 de ani, a fost transferat de FC Barcelona, în vara acestui an de la Atletico Madrid pentru suma de 120 de milioane de euro. În acest sezon, Griezmann a înscris opt goluri și a oferit patru pase decisive în 23 de partide bifate pentru catalani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER