Publicația din Italia, Corriere dello Sport, scrie că viitorul fostului tehnician al echipei Chelsea, Antonio Conte, este colorat în alb. Potrivit jurnaliștilor din Peninsulă, președintele lui Real Madrid, Perez, nu mai are răbdare cu actualul antrenor, Julen Lopetegui, și se gândește la schimbare.
Conte a rămas fără echipă în vara acestui an, după ce a plecat de la formația din Londra, echipă alături de care a câștigat un titlu de campion și o Cupă a Ligii în cei doi ani petrecuți în capitala Angliei. Tehnicianul ar fi vorbit cu cei din conducerea galacticilor și i-ar fi anunțat că este pregătit să preia banca tehnică de pe Bernabeu.
Real Madrid nu are un start de sezon bun. Ultima victorie a „Reginei Europei” a fost pe 22 septembrie, în campionat, când s-a impus cu 1-0 în fața echipei Espanyol. De atunci, madrilenii au mai jucat patru meciuri, trei în La Liga și unul în Liga Campionilor, dintre care a înregistrat trei eșecuri și o remiză.
În campionat, după 8 etape, Real Madrid este pe locul 4 cu 14 puncte, la două puncte de liderul Sevilla, care are 16 puncte.
În următoarea etapă, Real Madrid joacă acasă, sâmbătă, 20 octombrie, cu Levante, de la ora 14:00, în timp ce liderul din Primera Division, Sevilla, merge pe Nou Camp, acolo unde se va întâlni cu Barcelona, tot sâmbătă, dar de la ora 21:45.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER