Alessio Dionisi, antrenorul lui Sassuolo, a avut cuvinte mari de spus pentru Daniel Boloca după ce românul a debutat într-un amical câștigat cu Real Vicenza, scor 22-0. Reporterii italieni l-au comparat cu Davide Frattesi, mijlocașul proaspăt plecat la Inter Milano.
Daniel Boloca, fotbalistul care a refuzat să mai joace pentru naționala României, a fost cumpărat de Sassuolo în această vară, de la Frosinone, în schimbul a 6 milioane de euro.
Însă, transferul lui Daniel Boloca a inclus și trei jucători trimiși de Sassuolo la Frosinone, astfel că suma totală a ajuns să se învârtă în jurul a 10 milioane de euro.
Sâmbătă, 15 iulie, mijlocașul în vârstă de 24 de ani a avut ocazia să își facă debutul într-un meci amical, disputat în compania lui Real Vicenza. Sassuolo s-a distrat în fața adversarei și la final s-a impus cu un nemilos 22-0.
Imediat după meci, antrenorul Alessio Dionisi a fost întrebat despre prima impresie pe care și-a făcut-o cu privire la mijlocașul transferat de la Frosinone. În mod inevitabil, Boloca a fost comparat cu Davide Frattesi, fotbalist pe care Sassuolo l-a cedat la Inter Milano în această vară. Inter l-a împrumutat pe Frattesi în schimbul a 6 milioane de euro, însă în contractul semnat există o clauză care îi obligă pe milanezi să îl transfere definitiv pe mijlocaș.
„(n.r. Este Boloca noul Frattesi?) Nu e Frattesi, e Daniel Boloca, un mijlocaș de calitate.
Sunt mulțumit că ultimii sosiți au adus entuziasm, un aer proaspăt. Ținând cont de vârstă și experiență, sunt mai mult sau mai puțin pregătiți. Unii vin din Serie B, dar am realizat că pot fi descoperiți și în Serie B jucători valoroși. Boloca face parte dintre ei.
La Frosinone a acoperit toate posturile în linia mediană și a făcut-o foarte bine. Trebuie să găsim combinația corectă între entuziasm, calitate și motivare”, a declarat Alessio Dionisi, potrivit Tuttomercatoweb.
Daniel Boloca are o apariție în prima reprezentativă a României, bifată pe 17 noiembrie 2022, în amicalul cu Slovenia. El a fost trimis pe teren doar în ultimele 6 minute, iar ulterior a decis să nu mai onoreze convocările.
În decembrie 2022, Boloca a fost convocat de Roberto Mancini la naționala mare a Italiei pentru un stagiu de pregătire:
„Stagiul cu naționala Italiei a fost o experiență frumoasă. România a avut încredere în mine înainte: nu puteam refuza să fiu convocat, trebuia să-mi fac părinții mândri. Dar eu nu cunosc limba, m-am simțit inconfortabil.
Dorința mea este să joc pentru Italia, m-am născut în Italia și am trăit întotdeauna aici. Dacă Mancini mă cheamă din nou, voi răspunde prezent”, a spus Boloca pentru Gazzetta dello Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER