Antrenorul Parmei, preocupat de situația lui Valentin Mihăilă: „Trebuie să vedem cum va evolua, nu să pasăm responsabilitățile!”

Roberto D’Aversa, antrenorul Parmei, a vorbit despre situația lui Valentin Mihăilă, care nu va evolua în meciul cu Torino, din cauza unor probleme medicale.

Parma a anunțat vineri că jucătorul Valentin Mihăilă s-a antrenat separat din cauza unor dureri la mușchii aductori. Problema de la aductori ar putea fi o recidivă în cazul lui Valentin Mihăilă. Internaționalul României a acuzat probleme asemănătoare și la începutul lunii aprilie.

Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro. Acesta are contract până în 2025 cu formația italiană.

Antrenorul Parmei, preocupat de situația lui Valentin Mihăilă

Antrenorul Roberto D’Aversa susține că este preocupat de situația lui Valentin Mihăilă, care suferă de pubalgie, și va urmări evoluția stării de sănătate a tânărului jucător de la Parma.

„La sfârșitul anului vom face o evaluare și o analiză pentru a face îmbunătățiri și a vedea experiențele trecute, fie ele pozitive sau negative. Mihăilă avea o problema cu pubalgia, trebuie să vedem cum va evolua, ca să putem câștiga un jucător, nu să pasăm responsabilitățile”, a declarat Roberto D’Aversa, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Torino.

Presa din Italia, cucerită de Valentin Mihăilă și Dennis Man

Jurnaliștii italieni semnalează faptul că Valentin Mihăilă și Dennis Man ar putea reprezenta, în viitor, o „lovitură” pe plan financiar pentru Parma, chiar dacă echipa din Serie A va retrograda, la finalul actualului sezon.

„Singurul motiv de bucurie: Man și Mihăilă s-au acomodat, iar viitorul ține doar de ei.

Cei doi reprezintă «rezerva de aur» a Parmei, atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere economic, în cazul unor posibile transferuri.

Investiția lui Kyle Krause în cei doi atacanți români tineri a avut sens. Acum, după ce aceștia s-au acomodat și par că evoluează de la meci la meci, Parma se pregătește să profite de toate beneficiile acestei afaceri, mai ales că se vorbește de interes pentru ei din mai multe locuri”, scriu cei de la Parmalive.

Parma va juca luni, în deplasare, contra celor de la Torino, de la ora 21:45, în etapa 34 din Serie A.

Publicat: 02 05. 2021, 16:30
Actualizat: 02 05. 2021, 16:32