Antrenorul român, care a activat în 27 țări de pe toate continentele, a plecat din Malawi din cauza războiului și uraganului care a afectat o treime din țară! „Momentan colaborez cu FIFA și cu Arsene Wenger”. Ce spune de Superliga | FOTO EXCLUSIV

Mario Marinică (58 de ani) e un antrenor român care a ales calea străinătății. Și nu de acum, ci de mai bine de trei decenii.

Antrenorul român, care a activat în 27 țări de pe toate continentele, a plecat din Malawi din cauza războiului și uraganului care a afectat o treime din țară! „Colaborez cu FIFA și cu Arsene Wenger”

A antrenat și călătorit în același timp. A cochetat  o scurtă perioadă și cu Liga 1, fiind principal la Gloria Buzău, prin 2008.

Acum a condus naționala statului Malawi din Africa, reprezentativă cu care a participat în diverse preliminarii de pe acest continent. Mario Marinică a ocupat până în luna mai funcția de director tehnic al fotbalului din Malawi. Coordona tot fotbalul din micuţul stat african, de la juniori până la seniori, cu puteri nelimitate. Un fel de Mihai Stoichiță, cu deosebirea că Marinică făcea și treaba lui Edi Iordănescu.

Țara africană, Malawi, foarte săracă în acest continent, are o populație de 16 milioane de locuitori, este situată între Zambia, Mozambic și Tanzania.

Acum s-a întors acasă, după o experiență de un an și jumătate, și a acordat un interviu pentru ProSport.

ProSport: Cum s-a încheiat experiență din Malawi?

Mario Marinică: Într-o notă excelență. Am rămas în relații foarte bune și-au onorat toate obligațiile. Noi începuserăm discuții pentru prelungirea contractului cu încă 3 ani. Din păcate, războiul din Ucraina a făcut că Malawi să aibă o criză majoră de cereale și petrol.

În plus un uragan puternic a afectat o treime din țară. Motiv pentru care toată valuta a fost blocată, făcând extrem de dificilă plata unui contract ulterior în valută și expatrierea venitului meu.

Cine știe, dacă lucrurile se vor ameliora, poate voi reveni acolo într-o capacitate de Director de Fotbal sau Director Tehnic.

Senegalul i-a furat în meciul direct, susține Mario Marinică

Care e cea mai frumoasă amintire? Dar cea mai urâtă?

Greu de spus. Au fost câteva… Scriind istorie pentru Malawi, prin calificarea în din grupe, după un egal cu Senegal în care am avut ocaziile cele mai clare. Inclusiv un penalty refuzat ulterior. Pe nedrept, consider eu, dar și alți specialiști în arbitraj.

Apoi golul fabulos, marcat de Ghabadino Mhango, după o exersare intensă la antrenament. Gol votat numărul 1 din AFCON.

Ce faceți acum? Lucrați pentru FIFA?

Da, momentan am o colaborare cu FIFA pentru un program de Dezvoltare de Talent (TDS), sub directoratul fostului mare ntrenor francez Arsene Wanger.

În câte țări ați antrenat până acum?

Trebuie să stau ceva să le număr să nu greșesc😁 8 în Europa, 3 în Asia, 4 în Africa. Iar cu totul, în fotbal, am lucrat în 27 de țări. În cele rămase până la 27, adică 12, am fost Coach Educator, Football Advisor.

Mario Marinică: „Dinamo are un joc mai atrăgător, dar creează extrem de puține faze de poartă”

V-ar interesa o revenire în fotbalul românesc?

Da, dacă ar fi vreo oferta concretă din Superliga. Întodeauna sunt la zi cam cu tot ceea ce se întâmplă în lume, inclusiv în fotbalul din România. De alfel, am o colaborare cu Domnul George Murar, Agent FIFA și avocat la Murar & Asociații cu care s-ar fi putut lua legătura – asta dacă eu nu aș fi fost disponibil fiind în străinătate.

Dar știți doar că suntem mai mulți antrenori români, care suntem mult mai solicitați în străinătate decât în România.

Ce fotbalist sau echipă vă place din Superliga?

E o întrebare mai dificilă. Sunt mai mulți jucători care au ceva deosebit, dar parcă mă atrag mai mult Mazilu, Baiaram și Petrila.

Dinamo are un joc mai atrăgător, faze de atac încheiate cu puține șuturi pe poartă. Altfel majoritatea echipelor din Superliga au alternanțe mari de evoluții bune și slabe și, chiar în timpul jocului, sunt căderi de ritm consistente. Care duc de multe ori la un joc plictisitor pentru un iubitor de fotbal.

Mario Marinică a fost întrebat în Zambia despre Generația de Aur sin 1994

Ne calificăm la Euro 2024?

Da, cu siguranță. Suntem pe un val norocos. Cum se zice „La barza chioară îi face Dumnezeu cuib”. În plus Edi Iordănescu e un antrenor inteligent care până acum a dovedit că poate să exploateze acest dar.

Cum se vede fotbalul românesc în lume?

Am fost recent în Zambia și am fost extrem de surprins când m-a întrebat un localnic de Hagi, Popescu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Răducioiu.

Din păcate nu este decât reminiscență zilelor de glorie a anilor 90. Acum, din păcate, fotbalul românesc și cel bulgar au rămas în nostalgia gloriei trecute. Pe când țări ca Maroc și Senegal au abordat altfel, făcând schimbări majore.

Apoi au venit rezultate fantastice la Campionatul Mondial dar în special prin jucători de o calitate excepțională, Hakimi oru Sadio Mane.

  • Mario Marinică este printre primii antrenori români școliți în fotbalul englez la nivel de pedagogie sportivă la începutul anilor 90, cu o carieră scurtă ca jucător la juniorii lui Rocar, Dinamo și Steaua
Publicat: 28 10. 2023, 10:00