Anunț din Spania. Ce se întâmplă cu Ianis Hagi
Ianis Hagi (24 de ani) nu a fost până acum titular la Deportivo Alaves, însă internaționalul român mai are de așteptat până când o să facă parte din primul 11 al echipei din Spania.
Anunț din Spania. Ce se întâmplă cu Ianis Hagi
Ianis Hagi a fost folosit pe parcursul a două meciuri jucate de Deportivo Alaves în sezonul 2023-2024, iar presa din Spania anunță că internaționalul român o să înceapă ca rezervă și la duelul cu Atlethic Bilbao de astăzi, ora 22.00.
Chiar dacă presa din Spania anunța că Ianis Hagi nu o să fie titularizat în meciul lui Deportivo Alaves cu Athletic Bilbao, Luis Garcia Plaza, antrenorul formației din La Liga, a anunțat într-o conferință de presă că Ianis Hagi și Samu Omorodion, doi dintre fotbaliștii ajunși în această vară la Alaves, sunt pregătiți să joace în această rundă.
Trebuie să fim o echipă în care toată lumea contribuie. Jucătorii sosiți recent au nevoie să se adapteze, au nevoie de timp, dar sunt pregătiți să joace contra lui Athletic Bilbao. Săptămâna aceasta a fost foarte bună pentru ei deoarece am reușit să lucrăm la niște aspecte la care nu reușisem până acum”, a spus Luis Garcia Plaza, antrenorul lui Deportivo Alaves.
Ce a scris presa din Spania despre Ianis Hagi
„A arătat detalii de calitate prin modul în care se mișcă în teren și un voleu expediat pe poartă. Trebuie să dea mai mult, dar a arătat deja că își poate aduce contribuția”, a scris El Correo, care l-a notat cu 6 pe Ianis Hagi.
„De fiecare dată când a primit mingea s-a trezit imediat cu un adversar în preajma sa. Lipsa de libertate nu i-a permis să își arate calitățile. Un scenariu complicat pentru el”, a scris și Noticias de Alava.
- Echipa probabilă a lui Deportivo Alaves pentru meciul cu Athletic Bilbao, potrivit presei spaniole: Sivera – Gorosabel, Sedlar, Abqar, Duarte – Blanco, Guevara – Sola, Guridi, Rioja – Kike Garcia
Cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro, Ianis Hagi a semnat cu Deportivo Alaves un contract valabil până în iunie 2024. La finalul sezonului, internaționalul român ar urma să se întoarcă la Rangers, echipă cu care mai are contract până în mai 2026.