Un arbitru a fost descalificat pe viață, după ce a viciat rezultatul unei partide din liga a patra, acordând patru cartonașe roșii în 15 minute.
„Centralul” partidei nu s-a ferit, iar la sfârșitul duelului ce decidea câștigătoarea competiției, a sărbătorit câștigarea trofeului alături de formația campioană.
St. George și St. De Valken s-au întâlnit în meciul care decidea câștigătoarea ligii a patra din Olanda. Arbitrul partidei, Jan Smit a luat niște decizii care au stârnit suspiciunea unui aranjament al rezultatului.
„Centralul” în vârstă de 61 de ani a acordat patru catronașe roșii, în numai 15 minute, celor de la St. De Valken. Trei jucători ai oaspeților și un oficial de pe banca tehnică a clubului au părăsit terenul înaintea fluierului final.
Mai mult, Jan Smit a prelungit meciul cu 15 minute peste timpul suplimentar acordat. În minutele adiționale, fotbalistul gazdelor, Dave Laan, a reușit să înscrie și să egaleze. Astfel, St. George a cucerit trofeul ligii a patra din Olanda.
Gesturile arbitrului au fost deplasate și după fluierul final. Jan Smit a sărbătorit alături de noua campioană a ligii câștigarea trofeului. „Centralul” a fost surprins cântând alături de jucătorii gazdelor, iar pe rețelele de socializare au apărut imagini în care acesta ridica trofeul.
Scheidsrechter deelt 3 rode kaarten uit aan de tegenstander en schreeuwt daarna KAMPIOENEN en staat met de schaal te zwaaien op het kampioensfeest. Kan alleen in de klasse van @SV_Ilpendam @MikeVerweij 🤣 pic.twitter.com/tsWCamEHHG — Danny Korporaal (@dannykorporaal) May 12, 2024
Scheidsrechter deelt 3 rode kaarten uit aan de tegenstander en schreeuwt daarna KAMPIOENEN en staat met de schaal te zwaaien op het kampioensfeest. Kan alleen in de klasse van @SV_Ilpendam @MikeVerweij 🤣 pic.twitter.com/tsWCamEHHG
— Danny Korporaal (@dannykorporaal) May 12, 2024
Clubul St. de Velken s-a sesizat în urma partidei și a depus un memoriu la Federația Olandeză de Fotbal, iar maniera de arbitraj a stârnit reacții din partea oficialilor forului batav.
„Am primit mai multe plângeri după meciul de duminică.În această dimineață l-am sunat pe domnul Smit și i-am spus că nu mai are voie să arbitreze meciurile.
Ne aşteptăm la o atitudine neutră de la un arbitru şi ca ambele echipe să fie tratate cu respect. Desigur, acesta este locul în care se află această atitudine.”, a spus purtătorul de cuvânt al Ligii Olandeze de Fotbal, Daan Schippers, potrivit site-ului din țara batavă NHNieuws.
Jan Smit a negat imaginile și a minimizat greșeala pe care a făcut-o. Mai mult, arbitrul consideră exagerată decizia Federației de a-l suspenda pe viață.
„Nu petreceam deloc cu jucătorii. Am cântat o melodie și am ridicat castronul o dată. Acesta este singurul lucru. Mi se pare prea trist pentru cuvinte că KNVB (Federația Olandeză de Fotbal) mă îndepărtează din acest motiv. Este de râs. KNVB nu a făcut nicio cercetare și am urmărit doar un videoclip, presupun că fluierul s-a terminat, dar nu mă voi mai pune în genunchi, așa cum am făcut acum doi ani”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER