Au trecut 20 de ani de la ultimul titlu câștigat de Arsenal, iar clubul londonez a ținut să serbeze această reușită într-un mare fel. Arsene Wenger, antrenorul care i-a câștigat ultimul Premier League (2003/2004), a stat timp de 22 de ani la formația din Londra, iar acum a ajuns să aibă statuie în fața stadionului Emirates.
Arsene Wenger și-a petrecut 22 de ani din viață la Arsenal, iar clubul londonez a ținut să-i construiască o statuie în fața stadionului pentru a-și arăta recunoștința față de fostul tehnician francez. Doar Thierry Henry, Dennis Bergkamp, Tony Adams, Herbert Chapman și Ken Friar mai aveau statui în fața arenei Emirates Stadium.
Cei de la Arsenal păreau foarte încântați să anunțe finalizarea statuii lui Arsene Wenger. De-a lungul șederii sale la clubul londonez, tehnicianul din Franța a reușit să câștige trei titluri Premier League și 7 trofee FA Cup.
„În perioada în care a fost antrenorul nostru, Arsène a câștigat trei titluri din Premier League și șapte trofee FA Cup, conducându-ne, de asemenea, la un sezon istoric de invincibilitate în campionat în sezonul 2003/04.
Statuia lui Arsène a fost creată de sculptorul premiat Jim Guy, lucrând cu directorul de management al produsului Ian Landor la MDM. Timpul de producție a fost de aproximativ un an, iar statuia a fost produsă cu echipa de turnătorie formată din Simon Allan și Adam Paddon de la Sculpture Castings.
Statuia este din bronz, cântărește aproximativ o jumătate de tonă și are 3,5 metri înălțime și îl arată pe Arsène cum ridică trofeul Premier League – pe care l-a câștigat în 1998, 2002 și 2004”, a fost mesajul celor de la Arsenal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER