Arsene Wenger (69 de ani), fostul manager al lui Arsenal, este liber de contract din vara anului 2018, când s-a despărțit de formația londoneză. Francezul a declarat că și-ar dori să antreneze la Campionatul Mondial din 2022, care va avea loc în Qatar.
Wenger s-a despărțit de Arsenal în 2018, după 22 de ani petrecuți la formația din capitala Angliei. Deși va împlini 70 de ani în luna octombrie a acestui an, tehnicianul spune că vârsta nu este un impediment și că nu poate rezista fără a activa în domeniul fotbalului.
Într-un interviu acordat beIN Sports, Wenger a recunoscut că visează să antreneze o echipă națională la Campionatul Mondial din 2022, lucru care este realizabil, conform spuselor sale.
„Da, m-aș vedea lucrând la o echipă națională. Voi avea destul timp și spațiu la dispoziție să văd ce perspective există și nu voi scoate din calcul această opțiune. Trebuie să recunosc că mereu mi-am dorit să fiu la Campionatle Mondiale, acolo joacă cea mai buni fotbaliști din lume. Să sperăm că mă veți vedea în Qatar, peste trei ani”, a declarat Wenger, pentru sursa citată.
Wenger s-ar fi aflat pe lista lui Newcastle în această vară, după plecarea lui Rafa Benitez, însă francezul a recunoscut că a refuzat „câteva oferte frumoase” pentru că a simțit că nu este momentul potrivit: „Mă veți vedea din nou pe bancă. Când? Nu știu. Încă nu pot trăi cu gândul nu voi mai fi pe bancă niciodată”, a mai spus francezul.
Arsene Wenger a pregătit-o pe Arsenal în perioada 1996-2018, reușind să câștige trei titluri în Premier League, șapte Cupe ale Angliei și șapte Supercupe ale Angliei. După peste 1200 de meciuri pe banca londonezilor, Wenger i-a lăsat locul lui Unai Emery.
În cariera sa, Wenger le-a mai pregătit pe AS Nancy, AS Monaco și Nagoya Grampus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER