AS Roma l-a dat afară pe Jose Mourinho! Cine e pe lista posibililor înlocuitori

AS Roma l-a dat afară pe Jose Mourinho! Cine e pe lista posibililor înlocuitori
  • Publicat:

Jose Mourinho (60 de ani) a fost demis de la AS Roma, după ce a preluat echipa pe 1 iulie 2021 și a stat pe banca italienilor la 138 de meciuri.

După ce AS Roma a pierdut pe terenul celor de la AC Milan, scor 3-1, iar echipa a ajuns pe locul 9 în clasamentul din Serie A, cu 29 de puncte, la 22 de puncte în spatele liderului Inter, oficialii lui AS Roma au decis să renunțe la serviciile antrenorului portughez.

Jose Mourinho, dat afară de la AS Roma după înfrângerea cu AC Milan

Anunțul că Jose Mourinho pleacă de la AS Roma a fost făcut la două zile distanță după meciul pierdut în fața lui AC Milan în etapa 20, iar portughezul care a câștigat cu AS Roma un trofeu de Conference League și a pierdut o finală de Europa League a devenit liber de contract.

După ce au renunțat la serviciile lui Jose Mourinho, cel de-al 60-lea antrenor care a trecut pe la clubul din Serie A, oficialii lui AS Roma s-au gândit și la ce urmează pentru formația din Italia.

Astfel, echipa ar urma să fie condusă interimar de Daniele de Rossi (40 de ani), fostul mijlocaș care a adunat 450 de meciuri în tricoul lui AS Roma care este liber de contract după ce și-a dat demisia de la SPAL în februarie 2023.

Jose Mourinho o lasă pe AS Roma pe locul 9 în Serie A

Jose Mourinho a preluat-o pe AS Roma în iulie 2021, iar până în prezent echipa din Serie A a bifat 138 de meciuri sub comanda lui. Cu „Mou” pe banca tehnică, AS Roma a înregistrat 68 de victorii, 40 de înfrângeri și 30 de rezultate de egalitate.

Jose Mourinho a fost anunțat ca fiind antrenorul lui AS Roma în iulie 2021, după ce în perioada noiembrie 2019 – aprilie 2021 a pregătit-o pe Tottenham. Pe parcursul carierei, antrenorul portughez a mai antrenat Manchester United, Chelsea, Real Madrid, Inter, FC Porto, Leiria, Benfica,  iar la Barcelona a fost antrenor secund în perioada iulie 1996 – iunie 2000, dar și traducător.

Jose Mourinho o lasă pe AS Roma pe locul 9 în clasamentul din Serie A, cu 29 de puncte, la două în spatele celor de la Napoli și la unul în fața lui Torino. Formația care a fost pregătită de antrenorul portughez a bifat opt victorii, cinci rezultate de egalitate și șapte înfrângeri în cele 20 de meciuri jucate în sezonul 2023-2024.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×