Așa arată RESPECTUL pentru suporteri în cea mai frumoasă formă! Gestul superb al unei echipe din Premier League e unic în istoria fotbalului englez
Într-un fotbal în care respectul pentru suporteri înseamnă altceva decât ceea ce suntem obișnuiți să vedem în România, clubul englez Burnley și-a făcut timp pentru a oferi un moment superb la meciul de sâmbătă, contra lui Lincoln City, din optimile Cupei Angliei.
Pentru prima dată în istoria fotbalului din Albion, jucătorii unei echipe nu au mai ieșit pe teren însoțiți de copii, ci de mascote „speciale”. În încercarea de a le mulțumi celor mai vechi fani ai clubului, conducerea lui Burney a luat decizia ca cei 11 fotbaliști care au început partida cu Burnley să pășească pe teren alături de unii dintre cei mai vechi suporteri ai clubului înființat în 1882.
Astfel, vedetele Joey Barton, Tom Heaton sau Andre Gray au pășit pe gazon alături de 11 dintre cei mai bătrâni suporteri, oferindu-le acestora șansa de a sta alături de fotbaliștii preferați după decenii bune în care i-au susținut din înaltul tribunei.