Ashley Young, al 6-lea jucător de la Inter infectat cu COVID-19! Derby della Madonnina, în pericol să nu se mai joace
Ashley Young a fost testat pozitiv la Covid-19 la baza de antrenament a Interului, iar derby-ul dintre Inter și Milan ar putea fi amânat.
Veteranul de 35 de ani a evoluat în toate cele trei meciuri de Serie A din acest sezon pentru trupa lui Antonio Conte.
Inter a confirmat că Ashley Young se află deja de sâmbătă în carantină
Anunțul clubului vine după ce sâmbătă starul a fost testat pozitiv cu coronavirus, la baza de antrenament de la Appiano Gentile.
El se alătură unei liste de jucători testați pozitiv pe care au intrat recent și colegii săi Milan Skriniar și Radja Nainggolan, dar și românul Ionuț Radu. Fostul jucător de la Manchester United a fost plasat deja în carantină după testul de sâmbătă care a ieșit pozitiv de la baza de la Appiano Gentile.
El devine al 6-lea fotbalist al echipei lui Antonio Conte care este testat pozitiv la Covid-19 în ultimele zile. În aceste condiții, a crescut teama în Italia că derbyul Inter – AC Milan, programat sâmbăta viitoare, nu se va mai juca.
De asemenea, elevii lui Antonio Conte ar trebui să joace de miercuri într-o săptămână contra celor de Monchengladbach în startul campaniei pentru Champions League, partidă ce ar putea fi deasemenea pusă în pericol de actuala situație.
La începutul acestei săptămâni, Alessandro Bastoni a fost primul jucător de la Inter testat pozitiv la Covid-19. Următorul care s-a alăturat listei de jucători infectați a fost Milan Skriniar, depistat pozitiv în cantonamentul Slovaciei. O zi mai târziu, clubul italian a confirmat că mijlocașul belgian Nainggolan, portarul român Ionuț Radu și jucătorul naționalei Italiei, Roberto Gagliardini, au luat și ei virusul.
Nebunie la Milano! Ionuț Radu, spectactor într-un festival cu șapte goluri în Inter – Fiorentina
Inter Milano și Fiorentina au avut un meci nebun în etapa a 2-a din Serie A. Ionuț Radu a urmărit de pe banca de rezerve a gazdelor festivalul de goluri.
Finalista Europa League din acest sezon a revenit în întrecerea internă cu un meci de infarct. Echipa lui Antonio Conte a câștigat cu 4-3 meciul cu Fiorentina.