Astăzi începe campionatul Ucrainei, Premier League. Mircea Lucescu este la primul meci oficial. Cum arată echipamentul celor de la Dinamo Kiev | FOTO
Dinamo Kiev, vicecampioana Ucrainei, va juca în prima etapă a campionatului ucrainean, de la ora 17.00, cu Olimpik Donețk. Este primul meci oficial pentru antrenorul român Mircea Lucescu. Rivala Șahtior urmând să joace de la ora 19.00 cu Kolos Kovalivka.
Ambele partide se dispută azi la KIev, pe stadioane diferite.
A fost prezentat noul echipament pentru acest sezon, cu un nou sponsor tehnic
Marți, de la ora 21.00, se va juca un important meci pentru Dinamo: Supercupa Ucrainei cu Șahtior Donețk, fosta echipa a tehnicianului român. Partida se va disputa la Kiev.
Jucătorii au primit și noul echipament cu noul sponsor tehnic, pe care l-au prezentat în fața fanilor. Este cel mai nonconformist echipament din ultimele sezoane pentru titrata echipă din capitala Ucrainei, scrie presa din Kiev.
Dinamo Kiev va juca sezonul viitor în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a ratat în acest an titlul în Ucraina. Mircea Lucescu a antrenat 12 ani, perioadă în care a câștigat de 8 ori titlul, 6 Cupe ale Ucrainei și 7 Supercupe. De asemenea, a cucerit Cupă UEFA, iar participările în Liga Campionilor i-au permis să adune peste 100 de meciuri internaționale.
Așa arată distribuția celor 14 echipe din campionat pe harta Ucrainei
Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev un contract pe doi ani, cu drept de prelungire pe încă unul. Va câștiga 3 milioane de euro pe an și poate ajunge chiar la 4 milioane în funcție de performanțe.
Dinamo Kiev, cu 13 titluri de campioană în Uniunea Sovietică și 15 în Ucraina, nu a fost singura echipă care s-a bătut pentru semnatura antrenorului român, pe lista cluburilor care-l doreau pe Il Luce aflându-se Trabzonspor, Fenerbahce și Dinamo Zagreb.