Atacant din America în Copou? Eugen Neagoe îl va testa în ianuarie pe golgheterul primei ligi universitare din Statele Unite
CSM Poli Iași și-ar putea întări compartimentul ofensiv în această pauză competițională cu un tânăr atacant venit din America. Ieșeanul Robert Ambrosie (23 de ani), fiul fostului atacant al Politehnicii, Adrian Ambrosie, a jucat în ultimii patru ani în prima ligă universitară americană, iar în ultimul sezon a fost golgeterul echipei sale SAGU, marcând 19 goluri în tot atâtea partide. Robert a încheiat studiile peste Ocean și vrea să revină în țară pentru a juca în Liga 1, poate chiar la Iași, oraș în care a început fotbalul.
A plecat cu o bursă în Statele Unite
Robert Ambrisie a început fotbalul la clubul Noua Generație Iași, sub îndrumarea profesorului Sorin Ștefan, iar junioratul l-a făcut la Politehnica Iași, unde l-a avut antrenor pe Bebe Manole. În anul 2010, Ambrosie a fost promovat la echipa mare a Politehnicii, mai întâi de către Adrian Falub, apoi de către Marius Baciu. În acea perioadă a jucat la echipa a doua, avându-i antrenori pe tatăl său, Adrian Ambrosie, și pe regretatul Mihai Dănilă.
În anul 2012, imediat după terminarea liceului, Robert a primit o bursă și a plecat în Statele Unite. Aici a urmat studiile, dar a continuat și activitatea fotbalistică.
„Am primit o bursă să joc fotbal peste Ocean, de la o Universitate care avea un antrenor român stabilit în Statele Unite, Clementin Oancea, Youth Director la FC Dallas. Am acceptat provocarea, deoarece am putut ține în echilibru atât sportul, cât și domeniul academic. Am jucat patru sezoane pentru Universitatea SAGU, în Liga I a Universităților (Sooner Athletic Conference). Campionatul Universitar din Statele Unite este împărțit în trei eșaloane valorice, care la rândul lor sunt împărțite în mai multe conferințe geografice. Școala noastră a evoluat în prima divizie valorică, calificându-se în play-off-ul competiției”, explică Robert pentru ProSport.
În cei 4 ani petrecuți în prima ligă universitară americană, ieșeanul a evoluat mai întâi fundaș, apoi mijlocaș de bandă, după care s-a reprofilat pe postul de atacant.
Și a făcut o alegere inspirată, pentru că în sezonul 2015-2016 a reușit să doboare recordul all time al școlii într-o stagiune, marcând 19 goluri în tot atâtea partide. „Am avut un sezon foarte bun, cu o medie de un gol pe meci. În total am înscris 35 de goluri în aproximativ 75 de partide și am avut 25 de assisturi, fiind golgeterul la zi al ligii în care am evoluat”, adaugă Robert.
Speră să prindă un contract în Liga 1
Deși i s-a ivit posibilitatea de a rămâne peste Ocean, Robert speră să revină în România și, de ce nu, să joace chiar în orașul în care a făcut primii pași în fotbal. Ambrosie își dorește să prindă un contract la un club din prima ligă, iar în viitor să ajungă la un club din Spania. Fiind liber de contract, a avut mai multe contacte cu echipe din prima ligă și liga a doua.
„Sunt echipe din Liga I și Liga a II-a care vor să mă vadă, mai ales că sunt liber de contract. Sunt conștient de faptul că va fi foarte greu, dar nu mă tem de niciun fel de provocare. Din contră, mă ambiționează și mă motivează să fac tot ce ține de mine pentru a-mi împlini visul. În următoarea perioadă voi discuta cu aceste echipe și am încredere că Dumnezeu mă va ajuta să aleg varianta cea mai bună pentru mine și viitorul meu. Pe de altă parte, știu că va fi o presiune mai mare pe umerii mei datorită faptului că tatăl meu a jucat la Politehnica Iași și acum este antrenor. Sper că cineva va avea încredere în mine și îmi va oferi șansa de a încheia un contract și să joc. Cu siguranță nu voi dezamăgi! În luna ianuarie sper să ajung în Copou, la antrenamentele echipei CSM Poli, pentru a mă vedea la lucru domnul antrenor Eugen Neagoe. Am mai avut contacte și cu cluburile FC Botoșani și UTA”, spune Robert Ambrosie pentru ProSport.
A terminat „Management Sportiv” peste Ocean
În paralel cu fotbalul, Robert Ambrosie a urmat și studii de management sportiv, astfel că după ce va agăța ghetele în cui va putea urma o cariera de manager în fotbal.
„Am terminat
Acesta este convins că fotbalul de peste Ocean va deveni o forță în următorii ani, pentru că americanii au înțeles să pună accent pe copii și juniori: „Fotbalul din America se caracterizează foarte mult prin viteză de joc, agresivitate, forță și disciplină tactică. Fotbalul american este în continuă creștere, apar tot mai multe cluburi de copii și juniori, iar în viitor naționala Statelor Unite va avea un cuvânt greu de spus în fotbalul mondial”, a mai spus Robert Ambrosie.
Vrea să investească într-o bază sportivă
„America oferă numeroase oportunități atât pe plan sportiv, cât și profesional. Experiența din Statele Unite m-a format ca o persoană integră, ambițioasă, care-și propune standarde ridicate în viață. Îmi doresc să joc cât mai bine în Liga 1 din România pentru ca apoi să îmi pot împlini visul de a juca în Spania, campionatul meu preferat. Pentru aceasta, sunt dispus să fac sacrificii și să muncesc din greu pentru a ajunge cât mai sus posibil”, punctează tânărul fotbalist.
În paralel cu viața sportivă, Ambrosie junior vrea să investească în sport. Acesta speră să construiască o bază sportivă complexă, cu multe terenuri pentru antrenamente, meciuri oficiale și turnee. „America mi-a aprins dorința de a mă implica și în business. Aș vrea să construiesc o bază sportivă de fotbal cu multiple facilități pentru antrenament, cantonament, turnee și meciuri oficiale. Inspirația mea este FC Dallas, care are 30 de terenuri de antrenament unde peste 3.000 de băieți și fete se antrenează zilnic. Ei organizează Dallas Cup, una dintre cele mai mari competiții la nivel mondial. Îmi doresc ca și în România să fie ceva asemănător”, declară ieșeanul.
Mentalitate schimbată după anii petrecuți peste Ocean
Tatăl lui Robert, Adrian Ambrosie, își susține fiul și speră ca acesta să-i calce pe urme și să joace la echipa sa de suflet, în Copou. „Este o mare bucurie pentru mine ca Robert să revină în România și să continue activitatea fotbalistică, mai ales când America are atât de multe oportunități. Are calități fizice excelente, o voință de fier și o mentalitate schimbată după anii petrecuți în Statele Unite. Depinde numai de el să reușească în noua provocare și mai ales să mă depășească în performanțe. Cred că unde va juca va face treabă foarte bună. Personal, mi-aș dori foarte mult să joace la Iași, la echipa mea de suflet. Dacă nu va fi la Iași, poate la un alt club din Liga I. Important este ca el să reușească prin forțele proprii, nu pentru faptul că este fiul lui Adrian Ambrosie”, spune fostul atacant al Politehnicii.
Acesta a adăugat că fiul său a fost urmărit în Statele Unite și de către fostul internațional Miodrag Belodedici: „În Statele Unite a fost organizat turneul caritabil Charity Cup, la Detroit, iar Miodrag Belodedici a fost invitat. Atunci l-a văzut jucând pe Robert și chiar l-a apreciat”.
Tatăl lui Robert, peste 100 de goluri pentru Politehnica
Adrian Ambrosie a fost atacantul Politehnicii Iași între anii 1989 și 1998, marcând pentru formația din Copou peste 100 de goluri. Este fondatorul clubului de fotbal feminin Navobi, iar în anul 2010 a contribuit la renașterea fotbalului din Copou prin fuzionarea clubului său Navobi Charity Cup cu echipa Tricolorul Breaza.
Ambrosie este acum antrenor cu licență UEFA A și selecționer al echipei naționale de fotbal feminin Under 17. În paralel, Adrian Ambrosie este managerul și antrenorul echipei de fotbal feminin Navobi Iași, cu care s-a clasat pe locul 3 în Superligă în sezonul trecut și a participat în premieră în Cupa Balcanică.