Federico Piovaccari (39 de ani), atacantul italian care a făcut spectacol în tricoul lui FCSB în sezonul 2013-2014, este la un pas să își încheie cariera de jucător profesionist de fotbal.
Atacantul a ajuns la Cavese 1919 în august 2023, însă a rezistat la formația din Serie D doar până în decembrie, iar clubul a anunțat despărțirea de Federico Piovaccari chiar înainte de finalul anului 2023.
Atacantul care a jucat cu FCSB în grupele UEFA Champions League a bifat opt meciuri și a dat un gol pentru Cavese 1919, însă nu a fost suficient pentru clubul din Serie D.
Astfel, formația din Italia a anunțat despărțirea de atacantul care în prezent a ajuns să aibă o cotă de 50.000 de euro.
„Cavese 1919 anunță încetarea relației contractuale cu atacantul Federico Piovaccari. Sincere mulțumiri lui Federico pentru munca depusă și profesionalismul demonstrat, pe lângă dorința de a atinge cele mai bune obiective personale. Succes, Pifferaio”, a transmis Cavese, pe Instagram.
Federico Piovaccari a ajuns prima dată la FCSB în 2013, după ce a fost împrumutat pentru un sezon de la Sampdoria, iar atacantul italian a ajuns alături de echipa lui Gigi Becali în grupele UEFA Champions League.
Atacantul care în prezent a ajuns la 39 de ani a jucat în tricoul vicecampioanei României în 43 de meciuri, a dat 16 goluri și a oferit șase pase decisive. Alături de gruparea finanțată de Gigi Becali a luat titlul în sezonul 2013-2014 și Supercup României.
Pe parcursul carierei, Federico Piovaccari a jucat pentru Cordoba, Teviso FBC 1993, US Triestina, AS Cittadella, Ravenna FC, San Marino, Giugliano Calcio, SD Eibar, Vittoria Calcio, Ternana Calcio, UC Sampdoria, Brescia Calcio, US Grosseto 1912, Paganese Calcio, Rayo Vallecano, Shaoxing Keqiao Yuejia, Novara, Western Sydney Wanderers, ACR Messina și Cavese 1919.
„Cred că a fost cel mai bun moment al carierei mele! Steaua București era un nume important în fotbal, dar, sincer, nu văzusem niciodată meciuri din România! Nu l-am cunoscut pe Gigi Becali, pentru că el era în închisoare, atunci. Nu l-am întâlnit niciodată.
Să vin la Steaua a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o! Am jucat în Italia, în Serie B, iar după trei luni jucam în Champions League cu Chelsea, Basel, Schalke. Am câștigat campionatul, cred că a fost cea mai bună perioadă din cariera mea!
Câteodată făceam grătar la Ghencea. Îmi amintesc că eram un grup mare, o familie. Reghecampf a creat un grup puternic, o familie. Bucureștiul este foarte frumos. Nu mă așteptam la asta. Nu mă gândeam că este așa de mare. Restaurante frumoase, cluburi frumoase. E wow. Un oraș foarte frumos”, spunea Federico Piovaccari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER