Atacantul care nu a fost suficient de bun pentru Gigi Becali a debutat în Serie A contra lui Juventus
David Ankeye, atacantul care nu a fost suficient de bun pentru Gigi Becali, a debutat în Serie A contra lui Juventus!
Nigerianul a ajuns în cele din urmă la Genoa, după ce mutarea la FCSB nu s-a mai materializat, și pare să fi luat alegerea potrivită.
Atacantul care nu a fost suficient de bun pentru Gigi Becali a debutat în Serie A contra lui Juventus
Ankeye s-a aflat și pe lista celor de la FCSB, dar a ajuns în cele din urmă la Genoa, formație care le-a achitat 2,5 milioane de euro celor de la Sheriff Tiraspol în schimbul atacantului.
La vremea respectivă, Becali anunța că a renunțat la transferul lui Ankeye deoarece și-ar dori un fotbalist mai experimentat.
„El e un jucător mai mult de viitor, are 21 de ani. Eu voiam un atacant de 27-28 de ani cu care să iau campionatul și să merg în Liga Campionilor”, spunea Gigi Becali la acea vreme.
Ankeye s-a confruntat însă cu mai multe probleme fizice, astfel că nu și-a putut face debutul la Genoa până astăzi, când a bifat primele sale minute în Serie A chiar împotriva lui Juventus, într-un meci disputat în deplasare, la Torino.
Nigerianul a fost introdus în minutul 79 de către antrenorul Alberto Gilardino, intrând în locul lui Mateo Retegui pentru ultimele zece minute ale partidei. Vârful n-a reușit însă să influențeze jocul și a fost notat cu 6,5 de către Sofascore.
Ce spunea impresarul lui Ankeye despre fotbalistul ratat de Gigi Becali
„David câștigă la Sheriff 15.000 de euro pe lună, iar orice discuție la transfer pleacă de la un salariu minim de 20.000 de euro.
El e un băiat foarte disciplinat, loial și serios, un golgeter înnăscut, a cărui carieră va exploda în anii viitori”, a spus Uche Dominic Egbukwu, impresarul lui David Ankeye, potrivit Fanatik.