Au luat-o razna de tot în Grecia: fotbaliștii și antrenorul lui Aris au vrut să o bată pe arbitra Stephanie Frappart, după ce au luat gol în minutul 90+7 și au pierdut finala Cupei cu Panathinaikos

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Aris a pierdut cu Panathinaikos, scor 0-1, finala Cupei Greciei după un meci cu trei eliminări, una la gazde și două la oaspeți.

La final, jucătorii și antrenorul formației din Salonic s-au abținut cu greu să nu o ia la bătaie pe Stephanie Frappart.

Jucătorii și antrenorul lui Aris au „sărit” la gâtul arbitrei Stephanie Frappart după ce Panathinaikos a înscris în minutul 90+7

Meciul Panathinaikos – Aris, scor 1-0, s-a terminat cu trei eliminări după ce Giannis Kotsiras, Vladimir Darida și Jean Jules au văzut fiecare cartonașul roșu.

În minutul 90+7, formația din Atena a dat lovitura prin Georgios Vagiannidis, însă reușita sa a stârnit furia jucătorilor adverși. După finala Cupei Greciei, arbitra Stephanie Frappart a fost fugărită de fotbaliștii și oficialii din staff-ul lui Aris.

Jucătorii și antrenorul formației din Salonic s-au îndreptat amenințător către franțuzoaică, iar aceasta a fost urmărită până la tunel. Totuși, în jurul ei au apărut imediat forțele de ordine.

Cum l-a demis Răzvan Lucescu pe antrenorul lui Panathinaikos

Înfrângerea cu PAOK Salonic, scor 1-4, i-a fost fatală lui Fatih Terim. După eșecul cu echipa lui Răzvan Lucescu, turcul a anunțat că nu va mai continua la Panathinaikos.

„Din decembrie anul trecut, echipa mea și cu mine facem totul pentru Panathinaikos, cu toată puterea noastră, pentru a încheia sezonul 2023/24 ca și campioni și pentru a-i face pe fanii Panathinaikos să experimenteze ceva ce nu au trăit în 13 ani.

Aseară, eu și președintele Alafouzos ne-am întâlnit și am evaluat împreună situația, întâlnire în care am văzut că planurile noastre pentru sezonul 2024/25 nu erau aliniate. În urma întâlnirii, s-a decis că relația noastră de colaborare nu va continua.

Le mulțumesc în special prietenilor de la Panathinaikos care ne-au susținut în cele șase luni în care am fost la Atena, președintelui Yiannis Alafouzos, precum și personalului echipei și sunt recunoscător comunității de fotbal care și-a exprimat dragostea și respectul față de echipa mea cu fiecare ocazie.

Îi doresc din suflet lui Panathinaikos un viitor de succes. Sper să ne întâlnim pe drumuri noi și nu pe drumuri atât de lungi”, a notat Fatih Terim, pe rețelele de socializare, citat de sport24.gr.

Publicat: 26 05. 2024, 10:18
Actualizat: 26 05. 2024, 10:25