Au primit cu răceală decizia FIFA de a avea cinci schimbări într-un meci: „Ne-a luat prin surprindere. Nu am fost consultați”
Confederaţia Sud-americană de Fotbal (Conmebol) anunță că nu a fost consultată de FIFA cu privire la decizia de a putea realiza cinci schimbări într-un meci.
Echipele vor putea face câte cinci schimbări într-o partidă, după ce International Football Association Board (IFAB) a făcut un amendament temporar la legile fotbalului. Directiva e dată de FIFA.
„Această modificare ne-a luat prin surprindere, confederaţia noastră nu a fost consultată. Conmebol va convoca o comisie de experţi pentru a analiza noua reglementare, concluziile urmând să fie pezentate Comitetului Executiv, care se va pronunţa în privinţa utilităţii adoptării pentru competiţiile sud-americane”, a anunţat Alejandro Dominguez, preşedintele CONMEBOL.
Propunerea a fost făcută cu scopul de a proteja fotbaliştii, care timp de două luni nu au făcut antrenamente pe teren şi au stat izolaţi la domiciliu, din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru a evita pierderea timpului, echipele vor avea voie să facă trei schimbări în timpul meciului, iar restul se vor putea face în pauza dintre reprize sau în partidele cu prelungiri. Fostul internaţional Helmuth Duckadam crede că cele cinci schimbări te ajută să mai treacă timpul: „Nu cred că un antrenor va face neapărat acele 5 schimbări pentru a da posibilitatea mai multor jucători să joace, cred că îi interesează mai mult rezultatul, dar sigur când ai avantaj acele schimbări te ajută să mai treacă timpul”, a declarat, pentru Mediafax, Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al FCSB.
FRF (Federația Română de Fotbal) a anunțat că echipele din Liga 1 vor putea efectua 5 schimbări pe meci, toate acestea în baza propunerii primite din partea FIFA pentru a-i proteja pe fotbaliști în urma întreruperii competițiilor din cauza Covid-19.