Au spart banca! O echipă din Premier League a realizat cel mai scump transfer din istoria sa: un brazilian din Bundesliga a aterizat în Regat

Brazilianul Joelinton Cassio Apolinario de Lire (22 de ani) a semnat, marți, un contract valabil pe următoarele șase sezoane cu Newcastle. Atacantul a devenit cel mai scump transfer din istoria clubului englez.

Conform BBC, Newcastle a plătit 40 de milioane de lire sterline celor de la Hoffenheim pentru a-l aduce pe Joelinton. Sud-americanul va purta tricoul cu numărul 9 și ar putea debuta pentru noua sa echipă sâmbătă, în amicalul cu Preston North End.

„Sunt foarte fericit să mă aflu aici. Știu că s-a făcut o investiție masivă pentru mine, iar asta vine cu o responsabilitate uriașă. Sunt foarte motivat și sper să întorc această încredere pe teren”, a declarat Joelinton, potrivit site-ului oficial al lui Newcastle.

Joelinton și-a început cariera la Recife, în țara natală, iar în 2015 a ajuns în Bundesliga, la Hoffenheim. Un an mai târziu, nemții l-au împrumutat pentru două sezoane la Rapid Viena, în Austria. La întoarcerea în Germania, sezonul trecut, brazilianul a evoluat în 35 de partide pentru Hoffenheim, reușind 11 goluri și nouă pase decisive.

Joelinton este primul transfer al verii pentru Newcastle, club de la care au plecat Ayoze Perez și Joselu, la Leicester, respectiv Alaves.

În această vară, Newcastle a schimbat și antrenorul. În locul lui Rafael Benitez, plecat în China, pe banca tehnică a sosit Steve Bruce.

Publicat: 24 07. 2019, 07:10
Actualizat: 24 07. 2019, 07:11