Banii nu sunt o problemă pentru Ianis Hagi. A „dat foc” sumei de 609.000 de euro pentru cariera sa

Internaționalul român Ianis Hagi a fost reprimit la echipa mare a lui Rangers, iar oficialii i-au transmis directivă antrenorului Philippe Clement să îl reintegreze cât mai repede în formație.

Ianis Hagi a revenit la echipa mare numai după ce a renunțat la clauza care îi putea aduce în conturi 609.000 de euro până la finalul contractului cu gruparea de pe „Ibrox”.

Ianis Hagi a renunțat la o adevărată avere pentru cariera sa

Una dintre deciziile luate înainte de fostul director sportiv al scoțienilor, Ross Wilson, înainte ca acesta să fie demis, a fost să-i prelungească înțelegerea lui Ianis Hagi pe încă doi ani, până în vara anului 2026.

Acceptată inițial de conducerea clubului, clauza conținea mărirea salariului cu 7.000 de euro pe săptămână, în cazul în care băiatul lui Gică Hagi atingea borna de 100 de meciuri. În prezent, el a rămas la 99, după ce clubul n-a mai fost de acord că-i achite acea clauză.

Astfel, în perioada 1 octombrie 2024 – 31 mai 2026, la data expirării contractului, sunt în jur de 87 de săptămâni, asta însemna că Ianis Hagi a renunțat la nu mai puțin de 609.000 de euro, scrie digisport.ro.

Salariul său a rămas tot la 26.000 de euro săptămânal, ceea ce rezultă că, dacă își va duce contractul la bun sfârșit, internaționalul român va fi remunerat în total cu 2.262.000 de euro.

SURSĂ Profimediaimages

O nouă lovitură. „Nu este o opțiune pentru mine”

Internaționalul român a fost chemat în lotul primei echipe a lui Rangers, dar nici bine nu a renunțat la clauza din contract, că acum primește o nouă lovitură. Chiar dacă s-a antrenat în toată această perioadă cu echipa a doua, Ianis Hagi mai are de așteptat până când va reveni oficial la Rangers.

Cel puțin asta spune antrenorul Philippe Clement, care este de părere că românul are serios de tras până va ajunge la forma maximă, astfel că, momentan, nu este o opțiune pentru el în viitorul apropiat.

„Acum trebuie să-l readucem la cel mai bun nivel al lui. El încă nu este o opțiune pentru mine, mai are nevoie de timp, dar cu cât ai mai mulți jucători care pot face diferența, cu atât e mai bine pentru un antrenor.

Evident că sunt încântat că această situație, cu care nu mi-a plăcut să mă confrunt, s-a rezolvat. Vom vedea, săptămânile următoare, cum se prezintă. E despre a lupta pentru un loc în echipă. Cum e pentru el e și pentru ceilalți”, a spus Philipp Clement, potrivit The Irish News.

Publicat: 03 10. 2024, 14:05