Adversare de tradiție, atât în campionatul Spaniei cât și în Europa, Barcelona și Real Madrid își dispută supremația și în social media. Revista americană Forbes a publicat un top al celor mai populare echipe în mediul virtual, un top al cărui principal criteriu a fost numărul de fani pe care gruparea îl strânge pe contul oficial de Facebook și Twitter.
Astfel, așa cum era de așteptat, nouă din cele 10 echipe din Top 10 provin fotbalul, singura care sparge monopolul instaurat de sportul rege, fiind o echipă de baschet din NBA. Astfel, Barcelona și Real sunt cele mai iubite echipe din lume, Barça adunând peste 100 de milioane de fani pe Facebook și Twitter, în timp ce Real ține aproape cu peste 99 de milioane de fani. Următoarea echipă este Manchester United, care e în spatele lui Real, cu 29 de milioane de fani virtuali.
Barcelona a avut un sezon senzațional în care a reușit să cucerească trofeele tuturor competițiilor în care a participat, Campionatul și Cupa Spaniei și Liga Campionilor, în timp ce Real continuă să rămână cel mai valoros club din lume, evaluat la peste 3,3 miliarde de dolari.
1. FC Barcelona (fotbal, Spania) Facebook : 85,4 milioane de fani Twitter : 15,5 milioane de urmăritori
Vedete Barcelonei, Messi și Neymar ocupă locul 2 și 3, în topul celor mai populari sportivi pe Facebook
2. Real Madrid (fotbal, Spania) Facebook : 83,3 milioane de fani Twitter : 16,5 milioane de urmăritori
De trei ori câștigător al Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo este cel mai popular sportiv din lume pe Faebook, cu 104 milioane de fani
3. Manchester United (fotbal, Anglia) Facebook : 65,4 milioane de fani Twitter : 5,5 milioane de urmăritori
Partea din față a tricoului celor de la Manchester a devenit cea mai scumpă din lumea fotbalului, după ce General Motors a plătit 559 milioane de dolari pe șapte ani ca să promoveze Chevrolet
4. Chelsea (fotbal, Anglia) Facebook : 42,9 milioane de fani Twitter : 5,8 milioane de urmăritori
Chelsea a câștigat în acest sezon titlu în Anglia
5. Arsenal (fotbal, Anglia) Facebook : 33 milioane de fani Twitter : 6 milioane de urmăritori
6. Bayern Munchen (fotbal, Germania) Facebook : 30,7 milioane de fani Twitter : 2,2 milioane de urmăritori
Bayern a câștigat pentru a treia oară consecutiv titlul în Bundesligă
7. Liverpool (fotbal, Anglia) Facebook : 25,7 milioane de fani Twitter : 4,5 milioane de urmăritori
A fost ultimul sezon al lui Steven Gerrard la Liverpool, cel care a fost căpitanul echipei din 2003
8. AC Milan (fotbal, Italia) Facebook : 24,4 milioane de fani Twitter : 2,7 milioane de urmăritori
9. Los Angeles Lakers (baschet, SUA) Facebook : 21,2 milioane de fani Twitter : 4,4 milioane de urmăritori
Lakers nu a avut un sezon prea bun, însă în vitrină de trofee se regăsesc toate cele 16 titluri cucerite
10. Paris Saint-Germain (fotbal, Franța) Facebook : 19,9 milioane de fani Twitter : 2,3 milioane de urmăritori
Zlatan Ibrahimovic a ajuns la 26 de trofee cucerite după ce și-a adjudecat Campionatul și Cupa cu PSG
În ceea ce privește România, Steaua este echipa care conduce detașat în numărul de fani de pe Facebook , cu aproape un milion 800 de mii de fani, mai exact 1 790 838 de mii. Ea este urmată de Dinamo cu 328.000 de mii și de Rapid cu 101.137 de mii de fani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER