Barcelona forțează transferul lui Erling Haaland pentru a-l convinge pe Leo Messi să rămână pe Camp Nou: „Îl voi privi în ochi și o să-i spun asta!”

BARCELONA, SPAIN - NOVEMBER 04: Lionel Messi of FC Barcelona celebrates after scoring his team's first goal with his teammate Antoine Griezmann during the UEFA Champions League Group G stage match between FC Barcelona and Dynamo Kyiv at Camp Nou on November 04, 2020 in Barcelona, Spain. (Photo by Pedro Salado/Quality Sport Images/Getty Images)
Vezi galeria foto - 4 poze

Leo Messi ar putea pleca liber de contract de la Barcelona, după ce a intrat în ultimele șase luni de contract cu gruparea de pe Camp Nou. Unul dintre candidații la funcția de președinte, Emili Rousaud, a dezvăluit ce va discuta cu starul argentinian, dacă va câștiga alegerile din această lună.

Emili Rousaud știe de ce a vrut să plece Leo Messi de la Barcelona și susține că a început deja discuțiile cu agentul lui Erling Haaland, starul Borussiei Dortmund.

„Câștigarea Champions League este evident un vis mare pentru mine”, le-a spus fotbalistul nordic italienilor de la Tuttosport. Haaland a câștigat trofeul „Golden Boy” anul trecut.

Leo Messi, tot în tricoul Barcelonei? „Îl voi privi în ochi și o să-i spun asta!”

„Messi nu a vrut să părăsească Barcelona din rațiuni financiare. El a vrut asta în lipsa unui proiect. Îl voi privi în ochi și îi voi spune: salariul tău este nesustenabil. Nu îți putem da banii pe care îi vrei, dar putem să lansăm un proiect în care să joci alături de tineri talentați”, a spus Emili Rousaud, pentru catalanii de la Sport.

Pentru a-l convinge pe Messi să continue pe Camp Nou, Rousaud a pus ochii pe Haaland și Mbappe, deși Barcelona are și ea serios de suferit din punct de vedere financiar, de pe urma pandemiei de coronavirus.

Erling Haaland, obiectivul Barcelonei: „Am vorbit cu agentul lui!”

„Prețurile jucătorilor nu mai sunt cele de acum doi ani. În plus, Barcelona are un lucru foarte important: un tricou cu multă greutare în lume. Consilierul meu a vorbit cu agentul lui Haaland (n.n. Mino Raiola), pentru a afla condițiile în care ar veni la Barcelona. Pentru un astfel de fotbalist, transferul la un club precum al nostru i-ar oferi expunere în toată lumea”, este convins omul care vrea să devină președintele Barcelonei.

Rousaud a promis că va încerca să-l readucă și pe Neymar la Barcelona, în cazul în care va câștiga alegerile pentru funcția de președinte și le reproșează conducătorilor că l-au ratat pe Mbappe: „Banii de pe Neymar au fost investiți în doi jucători, Coutinho și Dembele, care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Cum ei n-au convins, am făcut alte transferuri. Iar acum nu mai avem bani și am început să avem datorii. Neymar ne-a lăsat 222 de milioane de euro. Dacă l-am fi adus pe Mbappe cu acei bani, poate că acum nu mai vorbeam despre Neymar”.

Publicat: 03 01. 2021, 19:57