Barcelona a fost eliminată de Manchester United din play-off-ul Europa League. După 2-2 în turul de pe Camp Nou, „diavolii roșii” s-au impus pe Old Trafford cu scorul de 2-1, grație golurilor marcate de Fred în minutul 47, respectiv de Antony, în minutul 73.
Catalanii deschiseseră scorul în minutul 18, după ce Robert Lewandowski transformase o lovitură de la 11 metri. Astfel, cu scorul general de 4-3, Manchester United s-a calificat în optimile de finală ale acestui sezon de Europa League, acolo unde poate da din nou peste adversari foarte tari.
AS Roma, formația antrenată de Jose Mourinho a reușit să întoarcă rezultatul din turul cu Salzburg și, după eșecul cu 0-1, să se impună pe Stadio Olimpico, scor 2-0, grație reușitelor semnate de Andrea Belotti în minutul 33, respectiv Paulo Dybala, în minutul 40.
De asemenea, într-un alt duel extrem de tare, Union Berlin, revelația din acest sezon de Bundesliga, a reușit să se califice în detrimentul celor de la Ajax. După acel 0-0 din turul de la Amsterdam, nemții s-au impus cu scorul de 3-1 pe teren propriu. Pentru Union au marcat Knoche în minutul 20 din penalty, Juranovic în minutul 44 și Doekhi în minutul 50. Pentru olandezi a redus din diferență Kudus în minutul 47.
Anterior, Bayer Leverkusen a reușit să revină fantastic în fața celor de la AS Monaco, după înfrângerea din turul, din Germania, scor 2-3. „Aspirinele” s-au impus cu același scor în Principat și au obținut calificarea în optimi în urma loviturilor de departajare.
Nu a fost seara echipelor franceze, întrucât și Nantes a ratat obținerea calificării pe teren propriu după ce obținuse un rezultat bun în deplasare cu Juventus, scor 1-1. La retur însă, „Bătrâna Doamnă” s-a impus clar, scor 3-0.
De asemenea, într-un alt duel extrem de interesant, PSV s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața celor de la Sevilla, dar olandezii au ratat calificarea, întrucât în tur spaniolii câștigaseră cu 3-0.
Pe de altă parte, Sporting Lisabona a dat recital în Danemarca, cu Midtjylland, scor 4-0, după 1-1 în turul de pe Jose Alvalade. Singurul meci din Europa League, dintre cele începute la ora 22:00, ora României, care a avut parte de prelungiri a fost cel dintre Rennes și Șahtior Donetsk. După ce ucrainenii s-au impus cu 2-1 în pe teren așa-zis propriu, francezii au câștigat cu 1-0 la retur. Iar, cum regula golului marcat în deplasare a fost abrogată de UEFA când vine vorba despre dublele eliminatorii, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri.
Acolo, Rennes a făcut 2-0 în minutul 106, grație golului marcat de Ibrahim Salah. În minutul 119, Belocian și-a marcat în propria poartă, așa că Șahtior a egalat la general, iar accederea în optimi s-a decis după executarea loviturilor de departajare. Acolo, au avut câștig de cauză cei de la Șahtior Donetsk.
În afară de CFR Cluj – Lazio 0-0, meci în urma căruia campioana României a fost eliminată, s-au mai înregistrat următoarele rezultate în manșa retur a acestui play-off pentru optimi:
Anderlecht – Ludogorets 2-1 (0-1 în tur, Anderlecht s-a impus la loviturile de departajare) Dnipro-1 – AEK Larnaca 0-0 (0-1 în tur) Partizan Belgrad – Sheriff Tiraspol 1-3 (1-0 în tur) FC Basel – Trabzonspor 2-0 (0-1 în tur) Fiorentina – Braga 3-2 (4-0 în tur) Gent – Qarabag 1-0 (0-1 în tur, Gent s-a impus la loviturile de departajare) Lech Poznan – Bodo/Glimt 1-0 (0-0 în tur)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER