Barcelona, umilită de Celta Vigo, scor 4-1! Real Madrid a câștigat la Bilbao și e lider în Primera Division
- CELTA VIGO – BARCELONA 4-1 (Nolito 26, Iago Aspas 30, 56, Guidetti 83 / Neymar 80)
- ATHLETIC BILBAO – REAL MADRID 1-2 (Sabin Merino 68 / Benzema 19, 70)
Barcelona a avut parte de un meci de coșmar în deplasarea de la Vigo, fiind condusă cu 3-0 după 56 de minute de joc. Neymar a redus din handicap pe final, în minutul 81, din pasa lui Messi, însă gazdele au refăcut imediat avantajul de trei goluri prin Guidetti (83). S-a terminat 4-1, iar jucătorii antrenați de Luis Enrique au stabilit un record negativ, primind pentru a treia oară în acest sezon patru goluri într-un singur meci, după Supercupa Europei cu Sevilla (5-4) și turul Supercupei Spaniei (0-4 cu Athletic Bilbao)
Cu 12 puncte din tot atâtea posibile și din poziția de lider s-a deplasat echipa lui Luis Enrique la Vigo, unde o aștepta Celta, formație cu un start bun de sezon, în care a adunat 10 puncte în patru meciuri. Cu Messi, Neymar și Suarez pe teren din primul minut, catalanii suferă, însă, una dintre cele mai mari umilințe din istoria recentă a clubului. Celta, antrenată de Eduardo Belizzo, a înscris de două ori în doar patru minute, prin Nolito (26), cel care l-a învins pe Ter Stegen cu un șut superb, direct în vinclu, din marginea careului de 16 metri, și Iago Aspas (30) până la pauză, iar în repriza secundă, același Aspas, fost jucător la Liverpool, a dus scorul la 3-0, după un contraatac fulgerător, un scor de necrezut chiar și pentru suporterii încrezători ai Celtei. Neymar a strâns scorul pe final, în minutul 80, dar Guidetti a marcat al patrulea gol, desăvârșind umilința catalanilor.
La Bilbao, Real Madrid s-a impus cu 2-1, grație a unei duble a lui Karim Benzema, iar echipa lui Rafa Benitez a urcat pe primul loc, la egalitate de puncte cu Celta Vigo, dar cu un golaveraj superior.