Bătaie mare pe Ianis Hagi! Care este ultima echipă interesată de internaționalul român

Bătaie mare pe Ianis Hagi! Care este ultima echipă interesată de internaționalul român
Vezi galeria foto - 4 poze

Zvonurile referitoare la plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers au generat multe speculații în legătură cu viitoarea echipă a internaționalului român în vârstă de 24 de ani.

Bătaie mare pe Ianis Hagi! Care este ultima echipă interesată de internaționalul român

În primul rând, primele contacte directe pe care le-au avut reprezentanții jucătorului au fost cele cu oficialii celor de la Tranzonspor. De asemenea, există ipoteza conform căreia spaniolii de la Celta Vigo l-ar considera pe fiul lui Gică Hagi drept înlocuitorul ideal al lui Gabriel Veiga, mijlocașul cedat de clubul din La Liga în Arabia Saudită, la Al Ahli.

În plus, în ultimele zile presa din Scoția a înaintat și variante precum Genk, Lazio, Lecce, Al Ettifaq, Galatasaray. De asemenea, jurnaliștii din Anglia au adus în atenția opiniei publice și posibilitatea ca Ianis Hagi să ajungă la Sunderland în această vară. 

Iar acum jurnaliștii israelieni de la Sport 5 susțin că și cei de la Maccabi Tel Aviv ar fi intrat în cursa pentru semnătura mijlocașului ofensiv de la Rangers.

Presa din Israel susține că internaționalul român ar fi dorit acum și de Maccabi Tel Aviv

„Galbenii, care mai au loc în lot doar pentru un jucător străin, iau în calcul o opțiune foarte interesantă de întărire. Starul naționalei României și fiul legendarului Gheorghe Hagi, care aparține de Rangers și a evoluat de asemenea până în prezent pentru Fiorentina și Viitorul.

Campania de achiziții din această vară se apropie de final, dar se poate spune că din perspectiva celor de la Maccabi Tel Aviv ea abia a început. Galbenii continuă căutarea de jucători pentru a întări lotul și se pare că au identificat o variantă foarte interesantă pentru ofensivă – Ianis Hagi, care aparține de Rangers.

Hagi evoluează în poziția de mijlocaș ofensiv, dar poate de asemenea juca în banda stângă sau dreaptă. El este starul echipei naționale a României și fiul legendarului Gheorghe Hagi, care l-a și antrenat la Viitorul Constanța. În ultimii trei ani și jumătate a jucat la Rangers, dar recent a revenit după o accidentare gravă la genunchi ce l-a ținut departe de teren timp de un an.

În prezent, Maccabi Tel Aviv are loc pentru un jucător străin, dar este posibil ca Parfae Goyagon și Derrick Lucassen să plece, astfel încât galbenii să elibereze noi locuri. În plus, Enrique Saborit ar putea primi cetățenia și astfel nu va mai fi considerat jucător străin, fapt ce va elibera încă o poziție în cadrul lotului”, a notat sursa citată anterior în legătură cu acest subiect.

Publicat: 25 08. 2023, 17:55