Bayern ar putea da marea lovitură pe piața transferurilor! Anunțul făcut de Bild

Bayern a dat în fiecare an lovituri în mercato, iar nemții de la Bild anunță că gruparea din Munchen s-a înțeles cu Leroy Sane, vedeta celor de la Manchester City.

Fotbalistul a fost cu adevărat o prioritate pentru Bayern, iar Sane și-a dat acordul în privința transferului, după o discuție telefonică între Hansi Flick și acesta, în Germania vorbindu-se de un acord pentru cinci sezoane.

În vârstă de 24 de ani, Sane a ajuns la Manchester City în 2016, de la Schalke. În Anglia a cucerit de două ori Premier League, o dată FA Cup, de două ori Cupa Ligii Angliei și de tot atâtea ori Supercupa Angliei.

Îl vor și pe Havertz

Bayern l-ar vrea și pe Kai Havertz, de la Bayer Leverkusen, însă mutarea e dificil de realizat, în condițiile în care pe acesta se cer 90 de milioane de euro. În schimb, Dayot Upamecano, ar fi mai accesibil, în condițiile în care Leipzig și-a redus pretențiile de la 60 la 40 de milioane de euro.

Bavarezii s-au întors deja la antrenamente, în condițiile în care Bundesliga se va relua pe 15 mai. Campioana Germaniei are 4 puncte peste Dortmund.

80 de milioane de euro este cota lui Sane, conform transfermarkt.com

2021 este data la care expiră contractul fotbalistului

Publicat: 06 05. 2020, 14:52
Actualizat: 06 05. 2020, 15:11