Boicot în Premier League! Cum vor protesta fotbaliștii împotriva rasismului tot mai des întâlnit
Jucătorii profesioniști din Anglia și Țara Galilor vor boicota rețelele de socializare în semn de protest față de modul în care acestea și autoritățile fotbalistice tratează rasismul.
Decizia vine după ce au existat numeroase acte de rasism, în special în fotbalul din Marea Britanie. Ultimul s-a îndreptat asupra lui Ashley Young, fundașul lui Manchester United, pe Twitter, după meciul cu Barcelona, din Liga Campionilor, scor 0-3.
De asemenea, internaționalii englezi Danny Rose, Raheem Sterling și Callum Hudson-Odoi au fost victimele unor atacuri rasiste în meciul Muntenegru – Anglia, scor 1-5, fanii muntenegreni imitând sunetul unor maimuțe.
Jucătorii și managerii din Premier League au declarat în repetate rânduri că rasismul este o problemă gravă în actuala societate, iar sancțiunile sunt prea mici. Acum, cluburile s-au unit și vor să tragă un semnal de alarmă prin boicotarea rețelelor de socializare timp de 24 de ore. Unul dintre primii care a luat atitudine este fotbalistul lui Watford, Troy Deeney.
„Vineri vom transmite un mesaj tuturor celor care abuzează jucătorii sau pe oricine altceva, indiferent dacă din tribune sau în mediul online. Nu tolerăm așa ceva. Boicotul este doar un mic pas, dar jucătorii s-au unit împotriva rasismului”, a declarat Deeney, potrivit BBC.
De asemenea, Danny Rose, fundașul lui Tottenham, s-a arătat foarte afectat de cele întâmplate în Muntenegru și a declarat că așteaptă cu nerăbdare momentul retragerii din fotbal: „Nu vreau să mai treacă niciun jucător prin ceea ce am trecut eu în cariera mea. Nu vrem să stăm degeaba în timpul în care autoritățile fotbalistice și rețelele de socializare nu protejează jucătorii de acest abuz oribil”, a spus apărătorul.
Campania este intitulată „#Enough” și se va derula pe parcursul a 24 de ore, începând de vineri, 19 aprilie, ora 11:00 (ora României) și până sâmbătă, la aceeași oră. În acest interval, fotbaliștii nu vor utiliza rețelele de socializare precum Facebook, Instagram, Twitter, etc, urmând ca ei să afișeze o imagine în care să apară mesajul „Enough!” (n. red – Destul!).