Boloni a pierdut la debutul pe banca lui Gent! L-a învins fosta sa echipă, Antwerp: „Nu a fost meciul pe care îl doream”

Laszlo Boloni, repriză de coșmar în Grecia. Panathinaikos pierde cu Aris

Gent, echipa antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă sâmbătă în deplasare de către fosta formație a românului, Antwerp.

Partida din etapa a treia a campionatului Belgiei s-a încheiat cu victoria gazdelor, 1-0, golul fiind marcat de Mbokani, în minutul 17.

„Am suferit în startul meciului, în primul sfert de oră ne-am căutat ritmul. Apoi, jocul a fost mai bun, însă n-am reușit să transformăm atacurile noastre în ocazii de gol. Sunt trist pentru rezultat. Ceea ce am văzut acum e o bază bună pe care putem lucra. În atac, e nevoie de mai multă forță de pătrundere, de mai multă precizie. E păcat să ajungi în ultimii douăzeci de metri și să întorci mingea, fără să șutezi sau să centrezi”, a spus Boloni conform presei din Belgia. Apoi, a completat: „E ușor să ceri întăriri, însă e dificil să le obții. Mi-ar plăcea să am un jucător de linia a doua cu 15 goluri și pase decisive, dar nu aleargă pe stradă. Eu trebuie să găsesc alte soluții”.

Nu a fost meciul pe care îl doream la debut. Mi-ar fi plăcut să încep împotriva unei alte echipe. Trebuie să schimbăm ritmul atacurilor. Să ajungem în profunzime mai repede și să jucăm mai simplu, pentru că să joci simplu înseamnă să joci mai rapid. Asta ne lipsește – Ladislau Boloni

Ladislau Boloni a preluat în această săptămână conducerea echipei KAA Gent, contractul fiind pe două sezoane, iar preşedintele clubului Ivan De Witte anunța înaintea debutului tehnicianului român: „Ladislau Boloni este un antrenor care lucrează cu mijloacele care i se pun la dispoziţie. La unele cluburi a propus un fotbal reactiv, însă la altele a avut o viziune mai ofensivă”, a declarat De Witte. „Obiectivul este să avem un antrenor care obţine cele mai bune rezultate cu mijloacele pe care le are la dispoziţie. Şi îmi place ce spune: un fotbal ofensiv, însoţit de rezultate. Cele două sunt de nedespărţit”.

  • Boloni l-a înlocuit la Gent pe danezul Jess Thorup, demis după două înfrângeri în primele două etape din noua ediţie de campionat. Românul are o cotă ridicată în Belgia, unde le-a antrenat pe Standard Liege (2008 – 2010), cu care a fost campion în 2009, şi pe Royal Antwerp, din vara lui 2017 până în luna mai a acestui an.

Înaintea duelului cu Antwerp, Ladislau Boloni spunea: „Va fi special. Dar nu va fi un cadou. Am primit deja mesaje de la jucători ai Antwerp, chiar şi după plecarea mea. Ţin să le mulţumesc pentru asta. Nu voi uita. Dar suntem profesionişti. Responsabilităţile noastre se schimbă. Vom face totul pentru a câştiga sâmbătă”.

 

 

Publicat: 23 08. 2020, 11:41
Actualizat: 23 08. 2020, 11:48