Bolt a prins curaj după ce s-a antrenat cu Dortmund: „Mă văd jucând cel mult patru ani. Vreau să fiu bun” Jamaicanul a surprins la sesiunile de pregătire, iar antrenorul Borussiei i-a răspuns imediat
Sponsorul Puma a reușit să ajungă la un consens cu Borussia Dortmund pentru a-l primi pe Usain Bolt, timp de două zile, la antrenamentele echipei. Jamaicanul a făcut spectacol la antrenamentele echipei, care au fost difuzate pe pagina de Facebook a clubului, ședința de pregătire fiind deschisă publicului.
Bolt e din ce în ce mai convins că poate deveni fotbalist, după ce s-a retras din sportul care l-a făcut celebru, și a anunțat că are de gând să performeze timp de câțiva ani: „Nu vreau să joc într-o ligă modestă, ci la o echipă care să-mi ofere o carieră decentă, care și asa nu va fi foarte lungă. Mă văd jucând cel mult patru ani. Am nevoie de o nouă provocare. Am vrut să fiu cel mai rapid alergător și am dominat. Acum, vreau să fiu fotbalist, vreau să fiu bun”.
Antrenorul Borussiei Dortmund, Peter Stoger, a tras concluziile timpului petrecut de Bolt în cadrul echipei: „A fost distractiv să ne antrenăm cu Bolt. Totuși, dacă vrea să joace la un nivel înalt, trebuie să muncească mai mult și să-și îmbunătățească fizicul”.
Bolt s-a retras din activitate în vara trecută, după Campionatul Mondial de Atletism de la Londra. În ultima cursă a carierei, jamaicanul a fost învins de americanii Justin Gatlin și Christian Coleman. Gatlin a obținut medalia de aur cu un timp de 9,92 de secunde, iar Coleman l-a urmat cu 9,94. Bolt s-a mulțumit cu bronzul, terminând cursa cu timpul de 9,95.
9,58 este recordul mondial stabilit de Usain Bolt în proba de 100 m, pe 16 august 2009, la Campionatul Mondial de atletism din Berlin
VIDEO AICI cu fazele reușite de jamaican la antrenamentele lui Dortmund