BREAKING NEWS | Cadou de Crăciun pentru fanii lui Milan! Marele Zlatan Ibrahimovic se întoarce în Serie A la 38 de ani! Când va fi prezentat și durata contractului
Zlatan Ibrahimovic are planuri mari la 38 de ani! Suedezul nu și-a spus ultimul cuvânt și se întoarce la AC Milan, după cum anunță cunoscutul jurnalist Gianluca Di Marzio, preluat de mass-media din Italia.
Părțile s-au înțeles, iar starul suedez, care a rămas liber de contract, va fi prezentat oficial de milanezi în cel mai scurt timp. Ibrahimovic a mai jucat la Milan între 2010 și 2012 și a câștigat Serie A pe San Siro, dar și Supercupa Italiei.
Va semna pe 6 luni
Campion de trei ori în Serie A și cu Inter, Zlatan se întoarce în fotbalul mare din Europa după experiența de la LA Galaxy. Refuzat de Ancelotti la Everton, Ibrahimovic va semna până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire a înțelegerii.
Zlatan a jucat timp de 15 ani pentru naționala Suediei.
12 trofee a luat Ibrahimovic cu PSG