„Buldogul” Daniel Boloca este lăudat la foc continuu de presa din Italia. Prin ce a reușit să impresioneze la ultimul meci jucat de Sassuolo în Serie A
Daniel Boloca este lăudat la foc continuu de presa din Italia pentru evoluțiile avute în tricoul lui Sassuolo în acest sezon de Serie A. Cel mai recent s-a întâmplat acest lucru după meciul jucat de gruparea nero-verde pe teren propriu în compania celor de la Salernitana, terminat la egalitate, scor 2-2, în etapa cu numărul 12.
„Buldogul” Daniel Boloca este lăudat la foc continuu de presa din Italia. Prin ce a reușit să impresioneze la ultimul meci jucat de Sassuolo în Serie A
Mijlocașul central în vârstă de 24 de ani a fost integralist în această partidă și a reușit să îi impresioneze pe jurnaliștii din Peninsulă prin determinarea arătată, fiind denumit sugestiv „buldog” prin prisma aceasta, dar și prin capacitatea de a ajunge la finalizare în multe momente ale jocului.
„Obișnuitul buldog de la mijlocul terenului, care mârâie constant la adversarii cu mingea. Nu lipsește nici din ultimii metri, uneori încercând chiar și șuturi”, au notat la finalul meciului cei de la Tuttomercatoweb, care i-au acordat lui Boloca nota 6.5 pentru prestația sa.
De asemenea, și jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au ținut să scoată în evidență o ocazie bună de gol ratată de românul născut în Italia în această partidă cu Salernitana, dar și spiritul său combativ: „Un șut diagonal puțin în afara țintei. Este acolo pentru recuperarea balonului”.
Mijlocașul central a fost „sărit din schemă” din nou de Luciano Spalletti
Daniel Boloca nu a fost convocat de selecționerul naționalei Italiei pentru meciurile pe care „Squadra Azzurra” le va disputa în scurt timp cu Macedonia de Nord și Ucraina, în preliminariile pentru Campionatul European din 2024.
Acest lucru înseamnă că el rămâne eligibil pentru naționala României, fiind știut faptul că ar avea dreptul de a reprezenta la nivel internațional ambele țări.
Daniel Boloca a bifat deja o selecție la echipa națională a României, însă a fost vorba despre un meci amical, pierdut de „tricolori” în fața Sloveniei cu scorul de 2-1, ceea ce înseamnă că, potrivit reglementărilor FIFA, el nu și-a periclitat șansele de a reprezenta totuși Italia la nivel internațional, intenție pe care ar fi comunicat-o deja, după cum au susținut recent jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
În ceea ce privește echipa națională, Boloca a luat decizia. Născut în Chieri, Torino, și crescut în Italia, își dorește să joace în tricoul albastru, iar acest lucru l-a confirmat când Mancini l-a convocat pentru un stagiu de pregătire la Coverciano. A comunicat politicos decizia sa selecționerului României (n.r Edi Iordănescu), care a înțeles”, a notat sursa citată anterior.