Clubul Bury, din liga a treia engleză, a fost dezafilit din cauza numeroaselor probleme financiare. Ultima tentativă de cumpărare a clubului, a companiei C&N Sporting Risk, nu a mai fost realizată, iar istoria de 125 de ani a clubului s-a încheiat marți.
Clubul din League One a primit mai multe amânări din parte Ligii de Fotbal Engleze, iar ultimul termen stabilit era pentru marți, ora 17:00, ora Angliei, scrie BBC. Bury trebuia să aducă dovezi clare cum că poate achita datoriile către creditori și are bugetul necesar pentru sezonul în curs, însă, cum preluarea clubului nu s-a mai realizat până la termenul stabilit, oficialii fotbalului englez nu au mai acordat nicio amânare și au decis să dezafilieze clubul.
Liga de Fotbal Engleză nu le-a permis celor de la Bury să joace vreun meci în actuala ediție de campionat până când nu aduc asigurările financiare necesare. Primele șase meciuri din League One au fost amânate, însă suporterii echipei erau încrezători că lucrurile se vor rezolva și vor vedea din nou fotbal pe „Gigg Lane”. Aproximativ 300 de voluntari s-au prezentat marți la stadion pentru a curăța scaunele și pentru a se asigura că jocul cu Doncaster Rovers, programat sâmbătă, s-ar putea disputa în condiții normale. Eforturile lor s-au dovedit a fi inutile, în urma deciziei luate de conducătorii fotbalului din Anglia.
„Când veștile au venit pe Gigg Lane, fanii au început imediat să plângă după ajutor sau din cauza dezamăgirii. Suporterii au plecat în lacrimi, unii prăbușindu-se”, a spus Mike Minay, de la BBC Radio Manchester.
La sfârșitul lunii aprilie, Bury a promovat în liga a treia din Anglia, însă situația financiară nu era una deloc încurajatoare. Clubul a fost preluat de omul de afaceri Steve Dale în decembrie 2018, de la Steward Day, moment în care salariile jucătorilor și staff-ului erau deja întârziate. O solicitare de lichidare înaintată împotriva clubului a fost amânată de trei ori înainte de a fi respinsă de către Inalta Curte, la 31 iulie.
EFL s-a declarat nemulțumită de lipsa asigurărilor financiare aduse de Bury și s-a decis depunctare cu 12 punte a echipei și amânarea mai multor partide. În cele din urmă, clubul a fost dezafiliat.
Printr-o situație similară trece și clubul Bolton, din liga a treia engleză. Oficialii clubului au primit, marți, obligația de a găsi un cumpărător sau de a aduce asigurări în următoarele 14 zile cum că vor putea să ducă la bun sfârșit sezonul.
Bury FC este un club de fotbal fondat în 1885. Nouă ani mai târziu a reușit accederea în EFL. Clubul are în palmares două Cupe ale Angliei, obținute în 1900 și 1903. Bury e prima echipă care părăsește astfel fotbalul din Anglia, după Maidstone, în 1992.
Liga a treia din Anglia va cuprinde în acest sezon 23 de echipe, urmând să retrogradeze doar trei formații, în loc de patru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER