Ianis Hagi (25 de ani) pare să nu mai aibă viitor la Rangers, după ce a fost dat afară din lotul pentru Liga Campionilor, însă fotbalistul nu disperă: și-a luat soția, pe Elena, și au plecat în luna de miere!
Proaspăta soție a mijlocașului de la echipa națională a dezvăluit prin intermediul mai multor postări pe care le-a realizat pe rețelele de socializare ce destinație fabuloasă au ales pentru relaxare.
Ianis Hagi a revenit la Rangers în această vară, unde mai are contract până la data de 31 mai 2026, însă situația nu este de loc roz pentru el. Deși spera să facă parte din planurile antrenorului Philippe Clement, Ianis Hagi a fost exclus din lotul de Champions League de Rangers și va rata dubla cu Dinamo Kiev din turul 3 preliminar. De asemenea, Ianis Hagi nu s-a aflat în lot nici pentru meciul cu Hearts din debutul primei ligi scoțiene. În lipsa lui, Rangers a înregistrat doar o remiză cu Hearts, scor 0-0 pe 3 august.
Situația grea de la echipa de club nu pare să îl afecteze, însă, pe Ianis Hagi. Fotbalistul care a fost la EURO 2024 împreună cu naționala României a ales să își prelungească vacanța și a mers în luna de miere cu proaspăta sa soție, Elena Tănase. Cei doi au făcut cununia civilă la data de 25 decembrie 2023, iar pe 14 iulie 2024, chiar în ziua finalei EURO 2024, s-au cununat și religios. Ulterior, la Domeniul Știrbei din Buftea au organizat o petrecere impresionantă la care au fost invitate sute de persoane.
Revenind la luna de miere, Ianis și Elena Hagi au ales să plece în Capri, o micuță insulă din Italia care în ultimii ani a devenit una dintre cele mai celebre destinații de vacanță din rândul tinerilor.
Elena Hagi a încărcat mai multe poze pe rețelele de socializare, care pot fi văzute în galeria foto a articolului, iar în descrierea unei imagini a dezvăluit și motivul din spatele vacanței:
Lună de miere fericită”, se arată într-una dintre pozele postate de Elena Hagi.
De asemenea, soția lui Ianis Hagi a realizat și o postare în „feed” și i-a adăugat descrierea: „lună de miere”.
Aici, internauții au ținut să îi transmită câteva gânduri bune în secțiunea de comentarii:
Casă de piatră vă doresc!”, „Superbe poze”, „Sejur superb, frumoșilor”, sunt câteva dintre mesajele pe care le-a primit Elena Hagi.
Aparent, luna de miere s-a terminat pentru Ianis și Elena Hagi. Tot pe Instagram, în urmă cu aproximativ 14 ore, partenera de viață a mijlocașului a postat o fotografie cu mai multe hortensii de pe străzile din Glasgow. În descrierea imaginii, ea a sugerat că au revenit în Scoția, dar le-a promis urmăritorilor că îi va încânta în continuare și cu poze din luna de miere:
Aici sunt în acest moment, dar încă mai am câteva postări de împărtășit”, a scris Elena Hagi, pe Instagram, etichetând și locația Glasgow.
Rămâne de văzut dacă Ianis Hagi va fi vândut sau nu de Rangers în această vară, o posibilă destinație vehiculată în cazul său fiind Fiorentina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER