Franța a bifat vineri seara primul insucces din Liga Națiunilor. Campionii mondiali au cedat în deplasare, cu Olanda, 0-2, dar se mențin pe primul loc în Grupa 1 a competiției. Deși Deschamps a folosit cei mai buni fotbaliști, naționala sa a fost dominată clar pe parcursul celor 90 de minute.
Chiar dacă se află într-o perioadă a schimbării generațiilor, Olanda s-a apropiat la un singur punct de Franța. Selecționerul Koeman a trimis în prima echipă 4 fotbaliști sub 22 de ani, dar aceștia au reușit, cu experiența unor nume precum de Light, Van Dijk sau Wijnaldum, să se ridice la un nivel înalt, care a surprins campioana mondială. Selecționata Țării Lalelelor a dat primele emoții încă din minutul 2, după un șut al lui Wijnaldum, care l-a pus în dificultate pe Lloris. Atacurile au continuat, iar golul avea să vină pe finalul primei reprize. O centare din flacul stâng a lui Babel a ajuns la Depay, portarul a respins, dar Wijnaldum a fost pe fază și nu l-a iertat.
A doua repriză s-a desfășurat la fel, dar cu o dominare și mai evidentă a olandezilor. Cu un total al șuturilor pe poartă în număr de 8, gazdele au reușit să marcheze în minutul 90+6, prin Depay, din penalty, cu o execuție de maestru. Fotbalistul legitimat la Lyon a înscris cu o scăriță și a închis tabela, 2-0. Rezumatul partidei poate fi văzut aici.
Franța a fost de nerecunoscut. Campioana mondială a pornit cu prima șansă, dar a dezamăgit. A încheiat partida cu un singur șut pe spațiul porții și cu un corner.
În urma acestui insucces, selecționata „Hexagonului” poate pierde primul loc în grupă. Acumulează 7 puncte, dar locul secund este ocupat de Olanda cu 6 puncte, care are un meci în minus. Ultima în grupă este Germania, cu un singur punct.
Germania – Olanda se dispută luni, de la 21:45.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER