Mijlocașul danez, Christian Eriksen, este tot mai aproape de o plecare de la Tottenham, iar destinația jucătorului în vârstă de 27 de ani ar fi Spania, la clubul Real Madrid.
Cel puțin așa susțin jurnaliștii de la Daily Express, care notează că acesta a avut de ales între gruparea pregătită de Zinedine Zidane și Manchester United. Cel mai probabil Christian Eriksen va ajunge la Real Madrid, dată fiind și rivalitatea dintre cele două echipe din Premier League.
Eriksen mai are contract cu Tottenham până în vara anului 2020, iar englezii i-au fixat suma de transfer: 100 de milioane de euro.
Și presa din Spania susține o mutare a mijlocașului danez în capitala Spaniei. „Este un mare club și ar fi o onoare să joc pe Bernabeu. Ar fi prima opțiune pentru mine”, ar fi declarat mijlocașul de 27 de ani.
În vara anului trecut, Christian Eriksen a fost dorit și de campioana Franței, PSG, care ar fi oferit 120 de milioane de euro londonezilor.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, Eriksen are o cotă de 85 de milioane de euro. În acest sezon, la Tottenham a marcat opt goluri și a oferit 16 pase decisive în 42 de meciuri în toate competițiile.
Eriksen a ajuns la Tottenham, în vara lui 2013, de la Ajax, pentru 13.5 milioane de euro. La echipa din Amsterdam a ajuns de la juniorii clubului Odense Boldklub.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER