100% REAL!** „Galacticii” sunt prima echipă care atinge 100 de puncte în campionatul Spaniei
Patru ani a așteptat Real Madrid un nou titlu de campioană în Spania, timp în care Barcelona, marea rivală a madrilenilor, a dominat autoritar La Liga. Dar suporterii Realului se bucură din nou. După cel mai bun sezon din istoria campionatului spaniol, echipa lui Mourinho a câștigat cel de-al 32-lea titlu, chiar în fața Barcelonei. Iar sărbătoarea de pe „Santiago Bernabeu” a fost grandioasă. Imediat după finalul meciului, jucătorii s-au așezat pe un podium uriaș la mijlocul terenului, iar deasupra lor a apărut un balon imens inscripționat cu numărul 32. Momentul în care Casillas a ridicat trofeul deasupra capului a fost acompaniat de focuri de artificii și de confetti, în timp ce 80.000 de spectatori au explodat în urale.
Cei mai buni din istorie!
Exigența lui Mourinho nu a lăsat loc de greșeală în acest an, iar Realul a reușit cel mai bun sezon din istoria La Liga. Madrilenii au doborât recordul Barcelonei din 2010 (99 de puncte), fiind prima echipă care ajunge la 100 de puncte într-un sezon! Totodată, Realul a devenit echipa cu cel mai bun atac din prima ligă, cele 121 de goluri marcate de madrileni depășind cu 14 reușite recordul stabilit tot de Real, în 1989. Mourinho promite însă că „galacticii” nu se vor opri aici: „Liga Campionilor nu este o obsesie, dar vrem să câștigăm al 10-lea titlu în această competiție”.
39 de puncte a avut Real peste ocupanta locului trei în La Liga, Valencia
Suntem o echipă tânără. Vom domina fotbalul spaniol în următorii ani
Cristiano Ronaldo, atacant Real