123 de jucători au fost întrebați despre antrenorul cu care și-ar dori să lucreze. Cine credeți că se află pe primul loc?
Cei mai mulți jucători și-ar dori să lucreze cu Jose Mourinho, relevă un sondaj făcut de publicația FourFourTwo. Antrenorul portughez a strâns cele mai multe voturi și conduce detașat în acest top.
Jose Mourinho a stârnit de-a lungul timpului multe controverse, dar metodele sale sunt apreciate de jucători. Cel puțin asta reiese dintr-un studiu făcut de FourFourTwo. Dintre cei 123 de jucători care au fost întrebați despre antrenorul pe care și l-ar dori, 48% au răspuns Jose Mourinho.
„Fotbaliștii joacă pentru Mourinho. Uitați-vă la ce a făcut la Inter. Jucătorii ar fi alergat prin pereți pentru el. Asta este 99% din victorie„, și-a justificat alegerea un jucător din League One.
Portughezul i-a luat fața marelui său rival, Pep Guardiola, care a fost preferat de 31% din cei 123 de jucători care au răspuns la acest sondaj. Pe locul 3, la mare distanță, a fost ales Arsene Wenger, cu 8% din voturi. Surpriza vine de la Sam Allardyce, managerul lui West Ham fiind preferat de 6% din votanți.
Sondajul a fost realizat pe 123 de jucători din Premier League, Scottish Premier League și Football League, dar identitățile celor care au răspuns au rămas secrete.