15 ani din carieră pot fi șterși cu buretele!** „E cancerul acestui club, ne omoară încet!” Anglia, în pragul unui război civil!

Suporterii lui Arsenal au ajuns la limita răbdării. După șapte etape scurse din noul sezon de Premier League, „Tunarii” se află pe locul 15, la numai 2 puncte distanță de prima echipă aflată pe poziție retrogradabilă. La această situație se mai adaugă și faptul că Arsenal i-a pierdut pe Cesc Fabregas și Samir Nasri, iar în locul lor au fost aduși Mikel Arteta și Yossi Benayoun în ultimele ore ale perioadei de transferuri.

Presa din Anglia notează că suporterii pregătesc un adevărat război civil la meciul din etapa viitoare contra celor de la Sunderland. Fanii anunță cu manifestații ample contra lui Wenger pe care îl acuză că distruge clubul.

„Wenger este cancerul acestui club, ne omoară încet. Îmi fac griji în privința viitorului dacă această situație se prelungește. Nu sunt singur. Vrem ca Wenger să plece deoarece în ultimii șase ani a comis numai erori și suntem de părere că el continuă să facă aceleași erori în fiecare an”, a declarat Michael Barnett pentru talkSport, unul dintre co-fondatorii grupului de protest.

Wenger este cel mai longeviv antrenor din Premier League, după Sir Alex Ferguson, francezul prelunând conducerea tehnică a celor de la Arsenal în 1996. În această perioadă, Wenger a câștigat de trei ori titlul, ultima oară în 2004, de patru ori Cupa Angliei și de patru ori Supercupa. În plan extern, Wenger a jucat finala Cupei UEFA în sezonul 1999-2000 și a jucat finala UEFA Champions League în sezonul 2005-2006.

Publicat: 11 10. 2011, 10:25
Actualizat: 11 10. 2011, 10:51