17 milioane pentru Ronaldo!
Real vrea să-l facă pe Cristiano Ronaldo al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume, oferindu-i o mărire de șapte milioane de euro pe an
Portughezul nu a dorit să-l critice pe fostul său antrenor, Jose Mourinho
În ultimele săptămâni, toată atenția presei madrilene s-a îndreptat către transferul lui Gareth Bale la Real. Chiar și Cristiano Ronaldo a trecut în plan secund, în ciuda faptului că pe lângă negocierile cu Tottenham, șefii Realului au discutat și cu portughezul privind reînnoirea contractului care expiră în 2015. Un angajament care l-ar face pe CR7 al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu un salariu net de 17 milioane de euro, cu cinci milioane mai puțin decât cel plătit de Anji Mahacikala lui Samuel Eto”o și cu șapte mai mult decât primește lusitanul acum. Totuși, în ciuda faptului că atât „As”, cât și „Marca” au anunțat că negocierile au ajuns într-un punct comun, Ronaldo a infirmat zvonurile, sugerând ieri, într-o conferință de presă, că este aproape să semneze prelungirea până în 2018.
„Nu scuip de unde am mâncat”
În aceeași conferință, portughezul de 28 de ani a demonstrat că s-a maturizat. Chestionat cu privire la afirmația fostului antrenor, Jose Mourinho, care l-a atacat pe superstarul lusitan, declarând că a lucrat cu un singur Ronaldo, fostul atacant brazilian, CR7 nu l-a contrat dur pe fostul său tehnician. „În Portugalia avem o vorbă: Nu scuipi unde ai mâncat. Nu voi face asta și nu voi comenta afirmațiile lui Mourinho. De la antrenori nu încerc să învăț decât lucrurile bune”, a spus Ronaldo, care va juca împotriva fostului său manager mâine dimineață, într-un meci amical disputat la Los Angeles.
SALARIUL LUI RONALDO
325.000 € pe săptămână
48.300 € pe zi
2.015 € pe oră
33 € pe minut
0.55 € pe secundă