19 meciuri suspecte!** Dovezile arată că mare parte a sezonului trecut din Turcia a fost ARANJATĂ‚

Cu doar o lună înainte de debutul noului sezon, fotbalul din
Turcia e în plină criză. Serialul de corupție care a început
duminică a înregistrat ieri un nou episod. Există dovezi că nu mai
puțin de 19 partide din sezonul trecut, din primele două divizii,
au fost aranjate!

Pentru prima dată după reținerile de duminică, apar informații
oficiale și din partea autorităților. Ieri, poliția turcă a anunțat
că are dovezi care susțin faptul că 19 meciuri au fost aranjate
prin folosirea mitei și a intimidării adversarilor. E vorba despre
înregistrări video în care mulți din cei implicați (fotbaliști și
oficiali) sunt surprinși în acte de corupție. Mai exact, unii
jucători ar fi fost plătiți și amenințați să evolueze prost sau să
nu joace deloc în meciurile cu Fenerbahce! Printre ei și Emmanuel
Emenike, coechipier cu Florin Cernat la Karabukspor. Nigerianul a
fost transferat de Fener în urmă cu câteva zile, după ce s-a
speculat că s-a dat accidentat înaintea meciului direct cu
„galben-albaștrii”. Reținut duminică, atacantul a fost eliberat
ieri.

Florin
Cernat a comentat pentru ProSport situația din
Turcia.

Florin, ai un fost coechipier implicat în scandalul din
Turcia.

Da. Așa-i trebuie dacă a acceptat bani negri! El era accidentat la
meciul cu Fener. Sau cel puțin asta ne-a spus. A ieșit de pe teren
în timpul meciului cu Ankaraguçu, exact cu o etapă înainte de
Fener. Am înțeles că ar exista unele înregistrări în care e
surprins că acceptă bani de la Fener.

Cum vezi tu tot scandalul?
E anormal ce s-a întâmplat. Dacă veneau unii cu bani, să ne anunțe
că ne premiază dacă învingem pe teren echipa X, mai ziceam. Nu așa,
să accepți bani să te dai lovit! Mi se pare lipsă de respect atât
față de coechipieri, cât și față de fotbal.

Ați simțit ceva suspect legat de Emenike?
După meciul cu Fener, portarul nostru secund a declarat că ăsta s-a
dat lovit. A și intrat la o emisiune în direct și l-a acuzat. A
fost exclus din lot și a fost „zburat” de la echipă. Acum toți îi
dau dreptate.

Publicat: 08 07. 2011, 09:44
Actualizat: 08 07. 2011, 09:45