27 septembrie, ziua legendelor

Ziua de 27 septembrie este o zi importantă pentru fotbalul mondial. Astfel, în această zi s-au născut doi dintre cei mai mari aureolați jucători ai fotbalului italian: Claudio Gentile și Francesco Totti. Ambii sunt două legende pentru echipele Juventus, respectiv  AS Roma.Ambii sunt campioni mondiali.
Gentile, fundașul de fier al Squadrei Azzura și al lui Juventus, s-a născut acum 55 de ani la Tripoli în Libia și a intrat în atenția întregii lumi când l-a marcat perfect pe un anume Diego Armando Maradona, la Cupa Mondială din Spania 1982, pe care a și câștigat-o.Gentile a fost și un simbol al lui Juventus,pentru care a jucat între 1975 și 1984, cu care a câștigat trei trofee europene, Cupa Campionilor, Cupa UEFA și Cupa Cupelor,  precum și șase titluri și două cupe ale Italiei. La Juventus a format alături de Gaetano Scirea unul din cele mai temute cupluri de  fundași centrali din istoria fotbalului mondial și italian. Acesta a mai jucat la Fiorentina și a antrenat naționala de tineret a Italiei cu care a căștigat Campionatul European Under 21 din 2004.

Tot astăzi, dar acum 32 de ani, s-a născut și simbolul Romei, Francesco Totti. Dintre aceștia, 19 ani au fost petrecuți în tricoul lui AS Roma. Jucătorul roman este o legendă pentru „giallorossi”, fiind născut chiar în Cetatea Eternă. Totti a reușit să spulbere toate recordurile echipei romane, reușind să devină cel mai bun marcator din istoria echipei, cu 205 goluri în toate competițiile. De asemenea, „Il Capitano” este și recordmanul de prezențe în tricoul lui AS Roma, cu peste 500 de meciuri, dintre care 395 din acestea, numai în Serie A!

Francesco Totti este campion mondial cu Italia în 2006,echipă pentru care a jucat de 58 de ori. Italianul este deținătorul unui șir impresionant de trofee individuale câștigate de-a lungul timpului, între care:
Cel mai bun tânăr fotbalist al anului în Serie A – 1999
Fotbalistul anului în Serie A – 2000, 2003
Fotbalistul italian al anului – 2000, 2001, 2003, 2004, 2007
Golgheterul Serie A – sezonul 2006/2007
Gheata de aur a Europei – sezonul 2006/2007
Ales în echipa turneului la Euro 2000
Ales în echipa turneului la Cupa Mondială din 2006

Totti este în continuare căpitanul Romei, echipă care se află în grupă cu CFR Cluj, în UEFA Champions League și pe care echipa din Cluj Napoca a învins-o cu 2-1, chiar pe Stadio Olimpico.

Articol scris de Mihai Șomănescu

 

Publicat: 27 09. 2008, 19:34
Actualizat: 27 09. 2008, 19:41