Fotbalistul George Florescu a înscris un gol în meciul câștigat de echipa Arsenal Kiev, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (1-0), în fața formației Metalist Harkov, în etapa a XXIV-a a campionatului Ucrainei.
Florescu a marcat în minutul 86, celelalte goluri ale învingătorilor fiind înscrise de Kovpak ’34, ’49 și Kobakhidze ’84. Pentru Metalist au înscris Blanco ’74 și Xavier ’78 (penalty).
George Florescu și Florin Șoavă au fost titulari la Arsenal Kiev, al doilea ieșind de pe teren în minutul 84. Tot la echipa din Kiev, Ionuț Mazilu a intrat pe teren în minutul 79.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER