3283 zile de așteptare. Ce s-a întâmplat în perioada în care Arsenal nu a mai câștigat un trofeu

3283 zile de așteptare. Ce s-a întâmplat în perioada în care Arsenal nu a mai câștigat un trofeu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsenal a câștigat Cupa Angliei pe Wembley, după o așteptare de 8 ani, 11 luni și 25 de zile. Formația antrenată de Wenger a învins-o pe Hull City cu scorul de 3-2 în prelungirile partidei, după ce inițial fusese condusă cu scorul de 2-0.

  • 23 dintre jucătorii care au plecat de la Arsenal din mai 2005 au câștigat trofee în perioada în care „tunarii” nu au câștigat nimic

Arsenal s-a impus sâmbătă în fața lui Hull City cu scorul de 3-2, după o revenire de la 0-2, obținând astfel primul trofeul al clubului din mai 2005. Atunci „tunarii” au câștigat tot Cupa Angliei după o victorie la loviturile de departajare în fața lui Manchester United (0-0, 5-4 la penalty-uri). După acea victorie clubul nu a mai câștigat niciun trofeu, iar jucătorii importanți ai echipei au plecat la alte cluburi în căutarea succesului. 

  • Echipa lui Arsenal în finala din 2005: Jens Lehmann – Lauren, Kolo Toure, Philippe Senderos, Ashley Cole – Cesc Fabregas, Patrick Vieira (c), Gilberto Silva, Robert Pires – Jose Antonio Reyes, Dennis Bergkamp. 

Arsene Wenger a schimbat liniile de mai multe ori în această perioadă și suma pe care Arsenal a obținut-o din aceste tranzacții este de aproximativ 300 de milioane de euro. Dintre cei care au fost vânduți în acești nouă ani, 23 au reușit să câștige cel puțin un trofeu la noile echipe. Printre performerii care au plecat de la clubul londonez și au câștigat Liga Campionilor se numără Thierry Henry, Aleksandr Hleb (ambii cu Barcelona în 2009) și Ashley Cole (Chelsea în 2012). 

Alți cinci jucători au câștigat Premier League: Cole cu Chelsea în 2010, Clichy, Nasri și Kolo Toure cu Manchester City în 2012 și Van Persie cu Manchester United în 2013. Patrick Vieira a obținut patru titluri de campion cu Inter Milano, sub tutela lui Jose Mourinho și Roberto Mancini.

  • Ashley Cole conduce topul jucătorilor cu trofee obținute după plecarea de la Arsenal. Cu 101 de selecții în naționala Angliei, fundașul a câștigat o Ligă a Campionilor, patru Cupe ale Angliei și o Cupă a Ligii la Chelsea.

 Ce s-a întâmplat însă în cele 3283 zile care au trecut de când Arsenal a câștigat ultima dată un trofeu

  • „Tunarii” s-au mutat de pe Highbury pe Emirates Stadium.
  • Au cheltuit peste 300 milioane de euro pe transferul de jucători.
  • Echipa feminină a lui Arsenal a obținut 29 de trofee.
  • Arsene Wenger a încasat un salariu de aproximativ 83 milioane de euro.
  • 29 de cluburi din Anglia au câștigat trofee.
  • Sir Alex Ferguson a obținut cinci titluri Premier League, o Ligă a Campionilor, un Campionat Mondial al Cluburilor, trei Cupe ale Ligii și patru Community Shield-uri cu Manchester United.
  • Swansea a promovat din League Two, League One, Championship și a câștigat Cupa Ligii.
  • Birmingham, care i-a învins pe Arsenal în finala Cupei Ligii în 2011, a fost retrogradată și promovată de cinci ori.
  • Chelsea a avut nouă manageri diferiți: Jose Mourinho (care a plecat și a revenit), Avram Grant, Luiz Felipe Scolari, Ray Wilkins, Guus Hiddink, Carlo Ancelotti, Andre Villas-Boas, Roberto di Matteo și Rafael Benitez.
  • Rivalii de la Tottenham au schimbat cinci antrenori: Martin Jol, Juande Ramos, Harry Redknapp, Andre Villas-Boas și Tim Sherwood.
  • Fiecare club din ligile engleze de fotbal și-a schimbat antrenorul, mai puțin Arsenal.
  • Rafael Nadal și-a câștigat toate cele 13 trofee de Grand Slam, începând cu Openul Franței în iunie 2005.
  • Aproximativ 1,24 miliarde de oameni s-au născut (echivalentul populației Chinei), în timp ce jumătate de miliard au murit, ceea ce a dus la o creștere de aproximativ 700 milioane de oameni a populației lumii.
  • Twitter nu exista, YouTube avea trei luni, iar Facebook-ul a ajuns la un număr de 1,23 miliarde de utilizatori lunar;
  • Lionel Messi a jucat 352 de meciuri, a înscris 390 de goluri și a câștigat Balonul de Aur de patru ori. Pe lângă acestea a mai obținut trei Ligi ale Campionilor, șase titluri Primera Division, două Cupe ale Regelui, două SuperCupe UEFA, două Campionate Mondiale ale Cluburilor și o medalie de aur la Olimpice.
  • Pep Guardiola și-a încheiat activitatea de fotbalist, a intrat în antrenorat, a câștigat 14 trofee cu Barcelona, a plecat de la catalani, și-a luat o pauză de un an, a revenit în antrenorat și a câștigat patru trofee cu Bayern Munchen.
  • Zlatan Ibrahimovici a câștigat 18 trofee cu cinci cluburi diferite. Două dintre acestea au fost pierdute în urma scandalului Calciopoli din Italia.
  • Ryan Giggs a obținut cinci medalii de câștigător Premier League, patru Community Shield-uri, trei Cupe ale Ligii, o Ligă a Campionilor, un Campionat Mondial al Cluburilor și a devenit antrenor.
  • Mario Balotelli și-a început cariera de fotbalist, a câștigat patru campionate, două cupe interne și o Ligă a Campionilor. De asemenea a lansat artificii în propria baie, a fost „învins” de un maiou de antrenamente, a devenit alergic la iarbă, a aruncat cu un geamantan în antrenorul său, a construit o școală în Africa, și-a găsit Maserati-ul plin cu pește putrezit și a aruncat cu săgeți de darts în colegii de la echipa de tineret pentru că era plictisit.

Articol scris de Emanuel Ivan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×