Echipa lui Dan Petrescu s-a deplasat 3.400 de kilometri pentru meciul din etapa a doua a campionatului Rusiei contra celor de la Tom Tomsk. După un zbor lung ce a durat 5 ore și o diferență de fus orar de 3 ore, jucătorii lui Kuban au fost întâmpinați de un ger cumplit, -8 grade Celsius. Totuși, terenul s-a prezentat în condiții optime, asta pentru că stadionul dispune de o instalație de încălzire performantă, capabilă să facă față vremii din Siberia.
Kuban a obținut primele 3 puncte în campionat după ce a învins cu 1-0, prin golul marcat de Davydov în mintutul84. Acesta a reluat în poarta mingea deviată de portarul gazdelor în bară.
Dan Petrescu a început cu: Budakov – Kozlov, Armaș, Zelao, Zhavnerchik – Tsoraev, Kulik, Tlisov, Dacian Varga – Marco Ne, Lacina Traore
În minutul 21, Traore a ratat o ocazie imensă! Ivorianul a profitat de o greșeală a unui jucător al gazdelor, dar nu reușește să nimerească poarta din șase metri. În minutul 63, ivorianul a fost schimbat cu autorul golului. Varga a fost înlocuit în minutul 57 cu Gigel Bucur.
La finalul meciului, Dan Petrescu a declarat: „A fost foarte greu, am meritat victoria”.
În prima etapă, Kuban a pierdut meciul de pe teren propriu cu Rubin Kazan, scor 0-2. Cu același scor a pierdut și Tom Tomsk meciul cu Volga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER